Recomandări de la Bookfest 2026

Elena Alexieva, Vulcan, trad. Mariana Mangiulea Jatop, Trei

Pentru că e o satiră apocaliptică într-un spațiu pe cât de apropiat, pe atât de puțin cunoscut.

Mircea Cărtărescu, Texistența, Humanitas

Pentru că orice carte nouă de Mircea Cărtărescu intră automat pe lista mea de lecturi.

Bogdan Crețu, și fumul se ridica la cer, Polirom

Pentru că se întinde pe un secol de istorie, de la cea pe care o știm doar din poveștile înfiorate ale bunicilor la cea care se scrie astăzi, în aceste vremuri, din păcate, prea interesante.

Eva Ibbotson, Călătorie către Marea Curgătoare, trad. Diana Ilie, Curtea Veche Publishing

Pentru că e o poveste pasionantă, cu peripeții și umor, petrecută în fascinanta Amazonie.

Tara Menon, Sub apă, trad. Monica Nedelcu, Litera

Pentru că protagonista copilărește pe o mică insulă din Marea Andaman, un paradis care-și aștepta distrugerea.

Andreea Răsuceanu, Hemiptera, Polirom

Pentru că Andreea Răsuceanu are un stil dens și erudit, amestecând epocile și conturând povești memorabile. Și pentru că eu însumi sunt un locuitor-explorator al Titanului.

Liuba Rusnac, Costul vieților noastre, Cartier

Pentru că, sub paravanul unei distopii, vorbește despre viața noastră de azi, despre distopicul pe care nu-l mai percepem ca atare pentru că-l trăim zi de zi.

Lucian Dan Teodorovici, Pe unde înoată urechinii, Polirom

Pentru că aștept de ani buni o nouă carte de Lucian Dan Teodorovici și mă bucur că, în iureșul tuturor proiectelor pe care le coordonează, a găsit timp și energie s-o scrie.

Cristina Țane, iar sub stratul de zăpadă, furia, Matca

Pentru că este un debut remarcabil, o colecție de proze care stârnesc un torent de trăiri și din care răsună o voce distinctă, care nu seamănă cu mai nimic din ce am citit în literatura română a ultimilor ani.

Alina Voinea, Sapient, Crux Publishing

Pentru că este continuarea unuia dintre cele mai bune romane SF apărute la noi în ultimele două decenii.

Bogdan Crețu, și fumul se ridica la cer, Polirom

Un roman bogat, chiar stufos, în care povestesc mai mult voci feminine și masculine despre viața lor așa cum a fost, ca să-l parafrazez pe Iorga. O carte minunată.

Filip Florian, Media aritmetică, Polirom

Un volum introvertit, intens, singuratic și șlefuit cu artă în care se oglindește viața unui om care e nevoit să se ascundă.

Lucian Dan Teodorovici, Pe unde înoată urechinii, Polirom

Povestea unei întâmplări dintr-un sat care implică poate cea mai mare inepție umană: rasismul. Romanul ne arată cum încearcă să ascundă satul adevărul aducând argumentul ipocrit că tăcerea e mai bună decât vorbăria.

Björn Borg, Bătăile inimii, trad. Roxana‑Ema Dreve, Raluca Pop, Georgiana Bozîntan, Diana Polgar, Luminița Drăgan, Humanitas

Marele tenisman își revede viața cu o acuitate cu care a și jucat în vremea lui. Dar dacă ne gândim bine, un jucător clasic rămâne peste vremi.

Mircea Mihăieș, Cele patru sinucideri ale Virginiei Woolf. O psihodramă, Polirom

Autorul este cunoscut ca fiind un anglist „de temut” care a scris volume importante despre Chandler, Faulkner și James Joyce. Sunt sigur că eseul/psihodrama despre Virginia Woolf va fi și el o surpriză plăcută.

Radu Paraschivescu, Noul ghid al nesimțitului, Humanitas

O ediție nouă (cu totul nouă, m-a avertizat autorul) al fenomenalului Ghid al nesimțitului de-acum 20 de ani, o explorare a unui fenomen îngrijorător și universal în România.

Doina Ruști, Nas de bulgar, Humanitas

După excepționalul Ferenike, Doina Ruști recidivează în ale autobiografiei, Nas de bulgar fiind continuarea volumului anterior.

Robert Șerban, Știu pe cineva, Polirom

O carte de proză scurtă delicioasă, scrisă cu verva unui mare povestaș.

Ema Cojocaru, Bibliotecă de scriitor, Casa de pariuri literare

Au apărut în volum interviurile făcute de autoare și apărute pe site-ul Bookaholic (cele de pe Cărturești mai așteaptă). Simona Antonescu, Svetlana Cârstean, Andreea Răsuceanu și alții și-au găsit loc în carte. Cred că nu e excesiv s-o numim o carte-eveniment.

Cristina Țane, iar sub stratul de zăpadă, furia, Matca

feminitate · corp

pentru că aduce în prim-plan o voce poetică românească de forță, care transformă vulnerabilitatea în act de rezistență.

Katherine Center, Fericirea pentru începători, trad. Alina-Gabriela Rudeanu, Curtea Veche Publishing

vindecare · umor

pentru că e o carte care te convinge că a începe de la zero nu e un eșec, ci poate fi cel mai curajos lucru pe care îl faci.

Luis Moris, Confruntarea cu moartea, trad. Oana Badea, Trei

acceptare · existență

pentru că pune întrebările pe care le evităm cu toții și ne arată că a le privi direct ne eliberează, nu ne distruge.

Burhan Sönmez, Îndrăgostiții de Franz K., trad. Luminița Munteanu, Trei

literatură · obsesie

pentru că e o declarație de dragoste față de lectură și față de acei scriitori care ne schimbă pentru totdeauna.

Mircea Mihăieș, Cele patru sinucideri ale Virginiei Woolf. O psihodramă, Polirom

Virginia Woolf · fragilitate

pentru că recompune o viață extraordinară cu rigoarea criticului și emoția celui care înțelege că literatura și suferința sunt, uneori, același lucru.

Livia Ștefan, INNER SANCTUM, Casa de Editură Max Blecher

intimitate · identitate

pentru un univers poetic dens și particular, în care fiecare poem e un loc al lui, cu propria lui atmosferă.

Rebeca Oanță, Șefa la distorsiuni, OMG Publishing House

ironie · satiră

pentru că inteligența și umorul au o precizie aparte când sunt coprezente.

Mircea Cărtărescu, Texistența, Humanitas

continuum · interspații

pentru că Mircea Cărtărescu e unul dintre puținii scriitori capabili să facă din gând literatură și din literatură un mod de a fi în lume.

Daniela Rațiu, Cenzurat. Viața românilor înainte de 1989, în note informative, rapoarte ale Securității, planuri de supraveghere a populației și, între acestea, supraviețuirea, Cartier

memorie · rezistență

pentru că documentele vorbesc mai tare decât ficțiunea și această carte ne reamintește că istoria recentă nu s-a terminat, trăim încă în umbra ei.

Mariana Codruț, Femeia care nu se mai uită la cer, Cartier

privire · corp

pentru curajul de a scrie lucruri despre experiența feminină pe care alte cărți le lasă în tăcere.

Armand Goșu, Războiul fără sfârşit. Cum a schimbat invadarea Ucrainei regulile jocului, Polirom

Invadarea Ucrainei de către Rusia duce la schimbarea echilibrului planetar. Azi, Putin nu mai este văzut ca răul absolut, după ce președintele Americii, Donald Trump, a promis rezolvarea conflictului și l-a primit pe Putin cu onoruri și covorul roșu în Alaska. Speranță deșartă de oprire a conflictului! Armata lui Putin a devenit tot mai feroce în atacuri, dar nici Ucraina n-a cedat. Unde este România? Vocal susținătoare a Ucrainei, România cunoaște destule infiltrări rusești, la diverse nivele politice de decizie și în zona serviciilor secrete, cum explică Armand Goșu în noua carte.

Luis Landero, Ploaie măruntă, trad. Alina Cantacuzino, Trei

Foarte interesantă tendința scriitorilor spanioli contemporani (vezi Manuel Vilas) de a se întoarce la familie, văzută ca un spațiu al confruntărilor și al speranțelor reprimate, de a descrie resorturile de animozitate existente la vârste tot mai înaintate. Luis Landero va răscoli o întreagă rețea de sentimente oripilante, totul pornind de la un gest simbolic și tandru: aniversarea de 80 de ani a mamei lui Gabriel, personajul principal. Aniversarea va lăsa locul resentimentelor și a unor macabre situații de familie.

Toby Walsh, Cea mai scurtă istorie a inteligenței artificiale, trad. Andrei Sipoș, Vremea

Este, într-adevăr, AI un șoc? Avem de ce să ne temem sau AI devine, zi după zi, un ajutor real, nesperat, puternic în toată evoluția noastră zilnică? Este AI de refuzat sau inteligența artificială poate, într-adevăr, să fie folositoare? Toby Walsh, profesor de informatică la Universitatea New South Wales, Australia, ne arătă că inteligența artificială a existat încă înainte să fie botezată așa și n-a devenit un instrument antiuman, ci un suport pentru dezvoltarea umanului.

Catherine Lovey, povestea omului care nu voia să moară, trad. Florica Ciodaru-Courriol și Jean-Louis Courriol, Curtea Veche Publishing

Un om singur se apropie de moarte. Acest om, trăitor în Elveția, maghiar de origine, Sándor, își trăiește sfârșitul fără să se plângă, fără să aibă fibră de martir. Slăbește de la zi la zi, nu mănâncă, vorbește puțin. Are o relație cu o vecină: nu de iubire, nu de seducție, nimic erotic, doar o legătură de întrajutorare, compusă din gesturi mici – lectura unei cărți, însoțirea la spital, gătirea unei supe – pentru susținerea clipelor prezente „nu pentru că ar fi excepționale sau pentru că totul ar fi perfect, ci fiindcă eram cu toții împreună“.

Shiva Rahbaran, Numele meu e Nevinovăție, trad. Carmen Pațac, Humanitas Fiction

Tot mai multe femei din Iran depun mărturie despre duritatea regimului iranian, lipsa libertăților civice și exilul ca variantă eliberatore. Shiva Rahbaran se întoarce la anii copilăriei, ai Revoluției Iraniene, care înseamnă un crunt regim de oprimare. Shiva Rahbaran, născută în 1971 la Teheran, a studiat literatura și științele politice la Heinrich Heine Universität din Düsseldorf și a obținut un doctorat la Oxford University. Numele meu e Nevinovăție este o rememorare a copilăriei, cu ura izvorâtă și revărsată din constrângeri politice, dar și cu refugiile tămăduitoare în gesturi tandre, mărunte, iubitoare.

Gabriela Adameșteanu, Vremuri fără răbdare, Polirom

Proze știute din volumul Vară-primăvară, dar și proze neștiute, o cusătură fină care leagă nuvelele ca într-un roman postmodern, stări hipnotice, epuizări, curaj reprimat sau curaj abia perceptibil, personaje care trăiesc, viețuiesc, iubesc. Proze scurte, percutante, care devin scene de viață, cu sau fără sens, cu personaje ajunse împreună dintr-o întâmplare, dar întâmplarea are rolul ei, să fie o direcție bună, neașteptată.

Gheorghi Gospodinov, Grădinarul și moartea, trad. Mariana Mangiulea Jatop, Trei

Ca să scrii o carte despre un părinte, despre tată, în cazul lui Gospodinov, trebuie să fi stat multă vreme în preajma lui, fără să-l acuzi, să-l cerți sau să faci gesturi de eroism, de iertare. Relația tată-fiu nu este nici eliberare, nici constrângere, este poveste: „Tatăl meu era grădinar. Acum e o grădină. Nu știu de unde să încep. Și totuși, dacă trebuie s‑o apuc de undeva, atunci acesta să fie începutul. Deși e vorba despre un sfârșit, bineînțeles, dar oare de unde începe sfârșitul?“

Matei Vișniec, Klikel şi furnicuţele multicolore, il. Andra Bădulescu, Polirom

Un rege ovaționat, lăudat de supuși este pedepsit prin scăderea în înălțime. Furnicuțele – supuse  –  se pregătesc de revoltă. Volumul Klikel şi furnicuţele multicolore a câștigat Premiului Cărturino, în mai 2026, la secțiunea Cartea de literatură pentru copii a anului 2025, acordat de Librăriile Cărturești. Matei Vișniec ne-a declarat pentru Matca, în seara când a primit Premiul Cărturino: „Copiii înțeleg totul. Ei au nevoie să li se povestească și altfel de lucruri, nu doar cu zâne, pitici, spiriduși și furnici. În cartea premiată, Klikel si furnicuțele multicolore, eu povestesc ce înseamnă megalomania puterii. Acolo este o poveste. În cărțile mele destinate copiilor, abordez probleme politice în limbajul copiilor“.

Bedros Horasangian, Politice. Să recapitulăm!, Cartex

De remarcat inițiativa editurii Cartex de a consacra o serie de autor scriitorului Bedros Horasangian. Cărțile lui Bedros Horsangian sunt pregătite pentru vârfuri editoriale, cum sunt târgurile de carte. Sala de așteptare, recent relansată, este capodopera scriitorului, care poate fi considerat și un excelent, fin și nuanțat analist politic. Bedros Horasangian scrie despre evenimentele politice de peste 25 de ani, având rubrică săptămânală în Observator cultural, de unde au și fost selectate articolele din volumul Politice. Să recapitulăm!, cu o prefață adecvată contextului – un scriitor care face comentariu politic – de Lucian Pricop.

Cristian Fulaș, Cum scriem, ed. II, Matca

Românul s-a născut poet, dar și scriitor de proză. Că este criză pe piața de carte, că s-au micșorat lansările clasice și au luat avânt cluburile de carte, totul pornește de la scriitor, cât de atrăgător scrie. În Cum scriem, Cristian Fulaș nu ne învață să scriem, ci ne spune cum să ne ferim de locurile comune, de veleitarism și cum să fim atenți și la stil, nu doar la acțiune. O carte utilă celor care vor să scrie și să publice.

Rabih Alameddine, Adevărata poveste a lui Raja cel naiv (și a mamei sale), trad. Daniela Preda, Alice Books

O carte caldă, haotică și foarte vie, despre Raja – profesor de filosofie din Beirut, gay, nevrotic, singuratic, care locuiește cu mama lui, o femeie absolut imposibilă și absolut magnifică. În fundal: război civil, criză financiară, COVID, explozia din Beirut. Istoria cu bocancii pe masă. Dar romanul nu uită niciodată că viața se întâmplă și în lucrurile ridicole: pisici, certuri cu mama, digresiuni, cursuri, rușini, supraviețuire domestică. Nu e o poveste de dragoste, dar e una dintre cele mai frumoase cărți despre iubire – doar că iubirea vine aici cu cicatrici, glume proaste și o mamă care intră unde n-a fost invitată.

Benjamin Labatut, Maniac, trad. Andra Matzal, Trei

Ficțiune îmbrăcată în haine de nonfiction, cu matematică, AI, război, geniu, nebunie, putere și Go – șahul hipsterilor, jocul ăla pe care oamenii deștepți chiar îl înțeleg, iar noi ceilalți îl menționăm en passant în conversații ca să părem misterioși (sau poate doar eu). În centru, von Neumann, înconjurat de o distribuție de bărbați strălucitori și înfricoșători, genul de minți care schimbă lumea, după care lumea trebuie să trăiască cu consecințele. Pentru că sunt anxioasă, l-am citit ca pe un un thriller. Horror-ul nu vine din monștri, ci din inteligența scăpată din lesă.

Osamu Dazai, Cutia Pandorei, trad. Iolanda Prodan, Alice Books

Un Dazai mai luminos decât m-am așteptat, și dacă ai mai citit Dazai, știi exact la ce mă refer. Nu înseamnă că e senin, doar că aici disperarea stă puțin mai cuminte pe scaun. Roman epistolar, sanatoriu de tuberculoză, Japonia postbelică, un narator nesigur pe el și pe lume, plus întrebarea mare: cum arată „omul nou” după ce istoria ți-a făcut praf toate reperele? E o carte pentru cititorii care au plăcerea detectivistică a ambiguității, care nu vor ca literatura să le dea răspunsuri cu fundiță, ci indicii, măști, contradicții, drumuri care se-nfundă. Dacă îți place să închizi cartea și să mai trăiești câteva zile în capul ei – dă-i o șansă.

Julian Barnes, Plecare, plecări, trad. Radu Paraschivescu, Nemira

Barnes scrie despre boală, moarte, memorie, iubire târzie și felul în care timpul devine elastic când începi să-l privești de la capătul celălalt. Sună sumbru, dar nu e. E o carte lucidă, elegantă, fără disperarea aceea de scriitor care vrea să demonstreze ceva. Barnes pare că nu mai are nimic de dovedit și tocmai de-aia scrie cu o libertate foarte frumoasă. Ficțiune care se uită în oglinda nonfiction-ului, sau invers. O carte despre plecare, dar fără trompete funerare – mai degrabă o lumină rece și clară pe lucrurile care rămân.

Marta Petreu, Supa de la miezul nopții, Polirom

Un roman despre relații otrăvite, despre oameni care se ating și se contaminează unul pe altul, despre vină, suferință și felul în care arta devine uneori singura ieșire acceptabilă dintr-o cameră sufocantă. Îmi place Marta Petreu pentru că scrie cu intensitate, dar reușește ceva ce nu le iese multora: trauma nu devine simplu element decorativ, ci o realitate incomodă pe care trebuie să o privești direct în ochi. Îmi plac cărțile despre relații care nu vindecă automat, în care prezența celuilalt nu te salvează miraculos, iar miezul nopții nu e romantic deloc, e doar ora la care ies la suprafață lucrurile digerate prost o viață întreagă.

Lucian Croitoru, Scrisoare către Augustin. Capcana intervențiilor în ordinea pieței, Curtea Veche Publishing

Ca om de stânga, consider că trebuie să-mi sperii periodic sufletul cu lecturi care-l fac să tremure indignat pe canapea. Iar Hayek, piață liberă, meritocrație, libertate economică – toate ingredientele sunt aici, așezate într-o conversație intelectuală pe care Croitoru o poartă cu Augustin. Nu recomand cartea fiindcă aș pleca la Bookfest fluturând steagul capitalismului, stați liniștiți. O recomand tocmai pentru că e sănătos să citești și idei care te enervează productiv. Altfel ajungem toți să ne confirmăm unii altora aceleași convingeri, într-un spa cu bule ideologice.

Cristina Țane, iar sub stratul de zăpadă, furia, Matca

Citesc acum Small Scale Sinners, de Mahreen Sohail, tot cu povestiri despre copilării care se termină prea repede, corpuri care țin minte durerea, relații de putere, singurătăți populate și acel realism care crapă din loc în loc, lăsând să intre ceva neliniștitor, aproape nelumesc. Abia aștept să-mi înfig dinții și în cartea lui Țane, pentru că mi se pare un subiect insuficient explorat: unde se termină inocența și unde începe cruzimea, unde se stinge focul și când ajungi să simți frigul de sub zăpadă.

Matt Haig, Trenul de la miezul nopții, trad. Andreea Iancu, Nemira

Și dacă tot e vorba despre târg, e vorba și despre comerț, iar Matt Haig e deja bine știut, mai ales pentru Biblioteca de la miezul nopții, ca unul dintre marii autori comerciali ai momentului. Această continuare în seria de miezul nopții îl are în centru pe un octogenar, Wilbur Budd (Billy Budd?), care călătorește în timp (ați ghicit: pe tren!) spre diverse momente trecute din viața sa. Nu e o metaforă rea pentru criza în care ne aflăm, nu numai în România – toată nostalgia asta (nu nejustificată) după un oikos pe deplin imaginar.

Alina Pop, Filip Alexandrescu, Ionuț-Marian Anghel, Suveranismul în România. De ce votează oamenii cu politicienii extremiști?, Humanitas

Anume, criza sociopolitică care a ajuns la noi ca „suveranism“ – mai exact: prin export. Acest tren, despre care am uitat că duce direct la Auschwitz. Departe de mine gândul de a recomanda (multe) cărți de la Humanitas, dar faptul că autorii par să se fi axat pe inegalitate în cercetarea lor e de apreciat. Bine ales și cuvântul „vot“ din subtitlu (în sensul „dedicației“, voveō), fiindcă n-aș zice că are de-a face cu vreo alegere, și cu atât mai puțin cu vreo democrație (anume).

Yanis Varoufakis, Tehnofeudalism. Cum a murit capitalismul, trad. Florin Tudose, Vellant

Unde criza respectivă e destul de bine explicată, și cu ea și capitalismul. Ascult de mult și podcastul lui Varoufakis cu Münchau, „Econoclasts“, și îmi vine să jur că cartea e scrisă de un editor și nu de fostul ministru de finanțe al Greciei, dar astea-s doar speculațiile unui insider.

Filip Florian, Media aritmetică, Polirom

Vorbind de trenuri către Auschwitz (sau Siberia!), mă intrigă noua carte a lui Florian, care are loc la sfârșitul anilor ’40 și pare un fel de Deșertul tătarilor românesc. Sau măcar o literarizare a rusofobiei noastre celei de toate zilele.

Marina Stepnova, Livada, trad. Luana Schidu, Curtea Veche Publishing

Și vorbind și de ruși, pe a căror literatură mare sper că n-o aruncăm cu tot cu bebelușul, romanul lui Stepnova minează, à la postmodernism, secolul lui Tolstoi și al lui Cehov. Și, așadar, exact acea tradiție însușită (violent!) de naționalismul lui Putin.

Judith Butler, Cui i-e frică de gen?, trad. Ilinca Pop și Cătălina Stanislav, Vellant

Răspuns: nouă, românilor, dar și rușilor, și, de fapt… Explorând încă o pagină a crizei actuale, Cui i-e frică de gen? merită citită fie și numai pentru că Butler a fost și acea persoană care a deconstruit prima „gen“-ul și, așadar, a dat naștere unei dezbateri care nu doar că a continuat, dar i-a și crescut coarne pe lângă.

Ciprian Vălcan, Kafka și crocodilul, ART/Cartea românească

Pot doar să sper că Vălcan nu va fi descoperit vreodată ca fiind un fascist ascuns sau ceva, cum s-a întâmplat deja cu mulți filozofi de-ai noștri. I-am citit, demult, Logica elefanților – amuzant, cum se zice că era Cioran în viața de zi cu zi. Și e doar una dintre cele două noutăți ale acestui autor de la târg, cealaltă fiind Obiecte, ființe, himere de la Polirom.

Margot Mahoudeau, Panica woke. Anatomia unei ofensive reacționare, trad. Alina Șerban, Tact

Da, sunt fan declarat al editurii Tact. Nu, nu sunt de acord cu argumentul celei mai noi cărți de nonficțiune scoase din incinta sa. Cum că woke, ca concept, dar și ca mișcare, a fost creat (creată?) și susținut (susținută?) doar de media reacționară. Ce ușor să dăm vina pe ceilalți. Doar că woke a avut și are încă discipolii ei. De obicei burghezi, deci parte din „stabiliment“, dar burghezi „de stânga“ (oximoron?). Chiar și titlul cărții e ambiguu în privința asta. Cum ar zice Lacan: limbajul nu înșală.

Alexandru Monciu-Sudinski, Rebarbor, Datagroup

De aplaudat, cum au făcut-o și alții, această stație: reeditarea operei complete a marelui poète maudit al literaturii române. Ce surpriză!

Cristina Țane, iar sub stratul de zăpadă, furia, Matca

Chiar dacă îmi aduc mie însumi laude c-am descoperit-o, Țane merită. Fiindcă e minimalistă fără a fi strict realistă. Fiindcă e minimalistă până la os, chiar dacă osul e de pește sau al câinelui.