Rainer Maria Rilke este unul dintre cei mai mari poeți ai lumii. Giuvaergiu de înălțimi, maestru singuratic și sever, el a trăit între 1875 și 1926. S-a născut la Praga ca și Kafka, fiind o mărturie vie a spiritului Monarhiei decadent și totuși senzual. Traducerile Ioanei Pârvulescu „simt“ perfect tot ce se poate simți.
[Pământu-i de lumină, umbraru-ntunecat]
Pământu-i de lumină, umbraru-ntunecat,
și tu vorbești domol, minunea e în aer.
Și-orice cuvânt al tău mi-a transformat
speranța în icoană, pe al vieții caier.
Și te iubesc. Tu șezi azi în grădină
cu degete ce-n poală își țes șirul.
Ca un mosor de-argint viața-mi se-anină:
e-n mâna ta. Răsfiră-mi firul.
(Din volumul În cinstea mea)
[De vorbele lor mi-e teamă, firește]
De vorbele lor mi-e teamă, firește.
Cuvântul răspicat îl tot apasă:
Se zice câine şi se zice casă,
şi-aici a-nceput şi-acolo sfârșește.
Mi-e frică și când gluma li se-ncinge;
îți spun și ce-a mai fost şi ce-o să fie;
nu-i munte-oricât de mare să nu-l știe;
grădina lor de-a Domnului se-atinge.
Dar vreau să v-opresc. Stați deoparte.
Cum cântă un lucru îmi place s-ascult.
E mut și inert de-l atingeți prea mult.
Cu voi, mi-s lumile moarte.
(Din volumul În cinstea mea)
Toamnă
Cad frunze, cad ca de departe,
de parcă-n cer grădini s-ar veșteji mereu;
și, ca și cum ar spune nu, cad moarte.
Iar nopțile, pământul cade, greu,
din roi de stele, singur, deoparte.
Cădem cu toții. Cade, iată, mâna.
Și uită-te la toți cum vin la rând.
Dar este Unul ce căderea-ntruna,
ne-o ia în mâini, și-i nesfârșit de blând.
(Din Cartea imaginilor)
De spus la intrarea-n somn
Aș vrea să-adorm pe cineva în cânt,
alături să-i stau și să-i fiu.
Aș vrea să te legăn, abia să-ți descânt,
să-ți intru-n somn, să ies din somn, târziu.
Aș vrea să fiu doar eu din casa toată
ce-ar ști: azi-noapte-a fost cam ger.
S-ascult lăuntric și afar’ deodată,
în tine, în lume, în cer.
Se cheamă orologii care bat,
și-al timpului afund îl vezi deplin.
Și trece-n stradă un străin bărbat
și-l latră un câine străin.
E liniște-apoi. Ochii larg i-am deschis,
se-astâmpără privirea mea pe tine;
și-n ea te țin moale, și-ți dau drumu-n vis,
când fiorul din beznă revine.
(Din Cartea imaginilor)
Eros
Mască! Mască! Eros fie-orbit!
Faţa-i de soare cine-o-ndură
pe când preludiul, la solstiţiu-l fură,
şi primăverii jocul i-a oprit.
Cum din vorbă-n vorbă, fără vreun temei,
Totu-i altfel, grav… Prinde să urle.
Şi un fior fără de nume-azvârle
ca miezul unui templu, peste ei.
O, pierdut, deodată, o, pierdut!
Cei divini îmbrăţişează-n zor.
Viaţa-i altfel, soarta s-a născut
şi-nlăuntru plânge un izvor.
O, pierdut, deodată, o, pierdut!
Cei divini sărută-n zor.
Viaţa-i altfel, sorţi s-au fost născut
şi-nlăuntru plâns-izvor.
(Din Poezii răzlețe)
[Suntem doar gură. Inima cu har]
Suntem doar gură. Inima cu har
ce-n lucrurile toate-i, cine-o cântă?
Marea-i bătaie-n noi mereu e frântă
în mici bătăi. Și marele-i calvar,
și-extazul, mari ne sunt și ne cad greu.
Ne smulgem din strânsoare deci, mereu,
și suntem numai gură.
Dar brusc se sparge marea-i bătaie-n noi
încât strigăm, și-apoi,
suntem transfigurare, chip, făptură.
(Din Poezii răzlețe)
Imagine reprezentativă: Catherine Weed Ward, 1905
