În spatele fiecărui volum de poezie care ajunge pe raft, se află o muncă discretă: aceea a graficianului care traduce vizual un univers de cuvinte. Am stat de vorbă cu patru dintre cei mai activi graficieni de carte de poezie din România – Vitalie Coroban (art director, editura Cartier), Alexandru Daș (art director, Grupul Editorial ART), Anna Grozavu (designer grafic, Grupul Editorial ART) și Ana Toma (artist vizual și editor, TOMAGRAPH, Casa de Editură Max Blecher) – profesioniști care au contribuit decisiv la felul în care arată astăzi obiectul-poezie.
Ancheta urmărește traseul unei meserii aflate la intersecția dintre artă și tehnică, de la începuturi până la conturarea unei identități vizuale pentru colecții și imprinturi. Discuțiile intră, de asemenea, în „bucătăria internă“ a procesului: etapele de reglaj, variantele, compromisurile și intuițiile care preced forma finală. Câtă libertate oferă poezia față de alte genuri literare? Cum se negociază relația cu autorul și editorul, respectiv cât din „vocea“ graficianului rămâne vizibilă? Răspunsurile ating și dimensiunea etică a profesiei, conturând viziunea compozită asupra poeziei române contemporane a unei bresle indispensabile ei.
Dacă ai fost selectat să răspunzi la aceste întrebări, înseamnă că ești unul dintre graficienii de cursă lungă ai industriei autohtone de carte. Cum au fost începuturile tale? Ai urmat cursuri de profil sau ai fost mai degrabă autodidact?
Vitalie Coroban: Mulțumesc pentru interesul manifestat față de această latură a industriei cărții. În timpul studiilor (Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru“, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), colaboram cu diferite edituri, birouri de design la diferite comenzi ocazionale de elaborare a etichetelor, siglelor, afișelor, copertelor. După absolvire, printr-un concurs fericit de împrejurări sau mai degrabă o coincidență norocoasă, m-am pomenit în funcția de art director al editurii Cartier. Într-un fel, aruncat direct în mare – marea industrie a cărților.
Alexandru Daș: Am urmat cursurile Facultății de Arte și Design Timișoara, secția Design Grafic, și după mai multe peripluri prin advertising și producție publicitară am schimbat direcția către publishing/editorial la Grupul Editorial ART la începutul anului 2010. Am lucrat ca designer încă din timpul facultății și cred că experiența avută în diverse joburi și proiecte de producție/prepress/DTP a fost formativă și o consider esențială pentru orice designer la început de drum.
Anna Grozavu: A fost un parcurs destul de firesc către ceea ce fac acum, pentru că am simțit dintotdeauna nevoia de a crea, indiferent de forma pe care a luat-o acest lucru în timp. Am urmat Liceul de Arte, apoi Universitatea Națională de Arte din București, secția Design Grafic, iar la scurt timp după absolvire m-am angajat la editura ART, unde lucrez și în prezent. Totuși, chiar și cu pregătirea academică, mi se pare că o mare parte din ce știu s-a construit cu multă experimentare și trial and error.
Ana Toma: M-am hotărât să merg „la grafică“ în preadolescență, în contextul favorabil al unui oraș natal care a dat (și continuă să dea) mai mult de doi bani pe cultură. Am fost încurajată să urmez Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba“ din Bistrița, în ciuda stereotipurilor precum nu se face școală în liceele vocaționale. Ulterior, am absolvit Facultatea de Arte și Design Timișoara, cu un mirabil popas la Universitatea Paris 8 | Vincennes – Saint-Denis. Nu doar că se face școală, dar se pun la dispoziție toate resursele pentru alcătuirea propriului „rețetar“ pentru cum și mai ales de ce e important să rămâi autodidact, indiferent de domeniul în care vei continua.
Deseori dimensiunea vizuală a unei cărți nu se rezumă strict la conceperea graficii copertei. Sunt de luat în considerare o sumedenie de parametri. Care sunt etapele „de reglaj“ dinaintea punerii pe picioare a unei linii grafice (colecție, imprint etc.)?
Vitalie Coroban: Principiul care stă la baza funcției și activității mele în cadrul editurii este „autonomia regală“ în ce privește vizualul. Inițial complicam lucrurile, pentru a face impresie, chipurile „simplul nu este apreciat“, „simplu poate fiecare“. Cu timpul, am înțeles că nu trebuie să strigi ca să fii auzit, că mai puțin înseamnă de fapt mai mult. În consecință, prin anii 2000 am făcut rebranding și pentru sigla editurii. Munca mea propriu-zisă începe după ce colegiul redacțional stabilește planul editorial. Atunci proiectez vizualizarea viitoarelor colecții, serii, coperte. Cartea este un produs comun, un lanț tehnologic de care ești dependent, suntem o verigă în acest lanț. Arhitectura unei cărți, metaforic vorbind, e la fel ca arhitectura unei case. Trebuie să decizi locul unde va fi plasată (genul, cititorul), cine va locui în ea (informația care va fi plasată, sub formă de text sau imagine), câte etaje va avea (format, număr de pagini), cum va arăta intrarea (coperta, forzaț, frontispiciu, pagina de titlu), cum vor fi ferestrele (oglinda paginilor), cum ne vom deplasa/orienta prin ea (lectura continuă – stil tipografic uniform, lectura consultativă, aleatorie – informație ierarhizată, note pe margine și subsol). E vorba de fapt să-i dai mesajului o formă tipografică adecvată, iar apoi să-i atribui acestei forme o estetică potrivită mesajului.
Alexandru Daș: Cel mai important este contextul editorial (și înțelegerea acestuia) în care apare o nouă carte sau colecție. Etapele „de reglaj“ sunt de la general spre particular.
Anna Grozavu: Sunt mai multe aspecte de luat în considerare în construcția unei colecții, iar unul dintre cele mai importante este clarificarea identității proiectului. Cred că totul pornește dintr-o serie de de ce-uri: ce fel de colecție este, cui i se adresează, cum este poziționată în piața de carte, ce tip de experiență vrea să creeze pentru cititor. Pe baza acestor răspunsuri se conturează direcția limbajului vizual, un sistem în care fiecare element va trebui să aibă sens. Iar de aici apare un alt set de întrebări ce țin de format, layout, typography, regulile de compoziție, tipul de grafică, elemente ce vor asigura unitatea colecției.
Ana Toma: Când am conturat, alături de Claudiu Komartin, ceea ce avea să devină Casa de Editură Max Blecher, am pornit cu idei fixe, aproape de nestrămutat. Am vrut să ne detașăm de aspectul cărților de poezie publicate în primul deceniu al mileniului III în România. Știind că, din rațiuni financiare și logistice, nu aveam posibilitatea să publicăm curiozități bibliofile sau cărți-obiect cu largă distribuție, ne-am orientat către o dimensiune estetică aparte și către o identitate vizuală cât mai bine conturată, care să rămână recognoscibilă pe termen lung. La nivel vizual, majoritatea deciziilor luate la înființarea editurii se mențin până astăzi. În timp ce textul și autorul rămân în prim-plan, elementele ce compun volumul contribuie atât la individualizarea acestuia, cât și la evidențierea apartenenței față de editură – de la alegerea unui anumit tip de literă la încadrarea într-o colecție cu un format mai mult sau mai puțin permisiv, până la crearea ilustrațiilor originale ce au întotdeauna ca reper versurile care vor fi publicate; de la gramajul hârtiei, până la ponderea „golului“ din jurul textului sau al imaginii. Și să nu uităm de felul în care pot arăta cei câțiva milimetri ai cotorului cărții.
Bucătărie internă: Prin câte variante trece o lucrare grafică până să-i dai drumul în lume?
Vitalie Coroban: De regulă, pentru mine, lucrez la două variante. Îmi face bine să vad lucrurile și din alt punct de vedere. Autorului îi este prezentată varianta cea mai reușită din punctul meu de vedere. Ideea e să iau înălțimea din prima, ca în sport.
Alexandru Daș: Depinde foarte mult dacă este vorba de o copertă în afara colecțiilor sau nu, însă în general dacă se ajunge dincolo de a treia variantă, avem de a face cu diminishing returns din toate punctele de vedere și pentru toate părțile implicate.
Anna Grozavu: Prin suficient de multe încât să simt că am respectat cartea a cărei copertă o fac. În general, procesul variază, sunt coperte care ies bine din prima, dar și altele pentru care am avut nevoie să parcurg mult mai multe etape.
Ana Toma: Cele mai multe variante se analizează mai întâi pe un ecran holografic imaginar de ultimă generație, în timpul și după lecturarea repetată, ușor obsesivă, a volumului. Apoi, în funcție de tehnica aleasă, lucrarea poate suferi transformări mai mult sau mai puțin „dramatice“ față de imaginea închipuită inițial. Preferând instalația în tehnici mixte, sunt necesare și alte etape: cca. trei sesiuni foto ale obiectului din unghiuri multiple și cu ecleraj variat, prelucrarea imaginii (cu încercarea de a evita intervenții în exces pe calculator) și pregătirea acesteia pentru coperta desfășurată, alături de celelalte „semnalmente“ obligatorii. Un pas important (pe care nu îl evit) este să iau o distanță considerabilă și să cer părerea unor oameni de încredere înainte ca rezultatul să ajungă la autor sau „în lume“.
Ilustrarea volumelor de poezie ți se pare o îndeletnicire mai permisivă sau mai restrictivă față de abordarea grafică a altor genuri literare?
Vitalie Coroban: Limbajul verbal și cel vizual se completează reciproc. Limbajul vizual are un impact mai mare, așa ne-a făcut evoluția. Atenția cititorului, la o simplă răsfoire, se va opri mai mult asupra unei cărți cu imagini. Cartier de colecție a fost conceput în baza acestui principiu. Am ales fotografia ca formă de ilustrație și am aplicat regulile tipografice ale lui Jan Tschichold, cel care a pus bazele designului tipografic modern.
Alexandru Daș: Cred că nivelul permisivității este strict legat de titlul la care lucrez, în contextul mai larg al colecției din care face parte acel titlu, indiferent că este vorba de o colecție de ficțiune sau nu.
Anna Grozavu: Aș spune că este oarecum mai permisivă, pentru că poezia contemporană nu are o structură atât de rigidă. Acest lucru îmi oferă libertatea de a traduce vizual într-un mod mai abstract și de a lucra mai mult cu atmosfera, tonul și sensibilitatea textului. În același timp, mi se pare provocatoare linia fină dintre a sugera și a explica prea mult din conținut.
Ana Toma: Cred că depinde în mare măsură de timpul pe care graficianul îl are la dispoziție și de cât de ofertant e textul, indiferent de gen. Am înțeles că se lucrează pe alocuri doar cu un brief (sau, mai nou, un prompt), în special dacă e important să se publice pe bandă rulantă și nu e timp de citit textul integral. Nu aș fi de acord cu așa ceva.
Cum decurge colaborarea cu autorii? Care crezi că ar trebui să fie aportul autorului în creionarea conceptului grafic? Ce ar trebui să știe un autor înainte de colaborarea cu graficienii viitoarei lui cărți?
Vitalie Coroban: Percepția autorului asupra vizualului textului propriu, deși uneori poate fi confuză, de regulă conține ceva care mie poate să-mi scape. Măcar și din acest motiv, merită să fie cunoscută. Dialogul cu autorul aș zice că face mai mică diferența dintre aspirații și realitate. În mod obișnuit, primesc din partea redactorului sau autorului o scurtă notă asupra conținutului textului. Se mai întâmplă să apară și tensiuni în relația cu autorul, chiar și cazuri amuzante, când autorul dă indicații foarte specifice, de genul „vreau un albastru încântător“, sau „exact așa un verde, doar că să fie roșu“. Bănuiesc că e din cauza celor două limbaje diferite pe care le folosim, verbal și vizual. Limbajul vizual are specificul său.
Alexandru Daș: Cred că este foarte importantă relația autor-editor. Apoi este importantă relația editor-departament vizual.
Anna Grozavu: Cred că este necesar ca în relația autor-editor-art director-designer să transpară încrederea. Dinamica aceasta e funcțională atunci când fiecare își înțelege rolul și lasă spațiu celuilalt să contribuie cu partea lui de expertiză. Autorul poate oferi hinturi legate universul textului sau atmosferă, însă cred că este important să rămână deschis și la faptul că vizualul va trebui să țină cont de coerența colecției și de un sistem mai larg, nu doar de preferințele personale.
Ana Toma: Pornisem cu ideea (romantică & naivă) că, față de alte perioade istorice, nu există suficientă comunicare între scriitori și artiști vizuali și că punerea în formă a unei cărți ar trebui să implice o oarecare formă de colaborare sau un dialog intens. În timp, am ajuns să cred că, de cele mai multe ori, este mai bine să nu existe o dezbatere, o expunere de păreri premergătoare. Poetul și-a făcut deja datoria: a expus totul în versuri. Dacă acestea funcționează cu adevărat, nu mai e nevoie de explicații suplimentare. Transferul de date între autor și grafician se poate produce exclusiv între/prin modalitățile de expresie artistică. Scopul e ca autorul să își îndrăgească ilustrațiile, să le recunoască imediat ca rezultat al textului, ca parte dintr-un întreg. Cazul cel mai fericit? Atunci când există o relație de încredere; când poetul ajunge să-l perceapă pe grafician ca pe un co-autor. Totodată, se poate întâmpla ca viziunile să nu se „armonizeze“ de la bun început. De regulă, există deschidere pentru o a doua variantă sau pentru colaborarea cu alți graficieni, în cazul unor eventuale nepotriviri de caracter.
Cât „din tine“ pui în munca ta? Când situația o cere, îți este ușor să te detașezi și să marșezi într-o direcție care nu e neapărat compatibilă cu stilul tău?
Vitalie Coroban: Coperta simbolizează cartea, e oarecum un distilat al cărții și reprezintă primul contact (vizual) cu ea. E și ambalajul care îi face publicitate produsului, poster. Dacă o copertă nu ne captează atenția, ochiul va merge mai departe până se va întâmpla acest lucru. Dacă am trecut de copertă și am luat cartea în mână, intră în rol întreaga prezentare, calitatea hârtiei, tipografica, tiparul. Privind o copertă al cărui autor sunt, mă văd ca în oglindă, sunt o parte din mine. Uneori, în elaborarea copertelor, trebuie să faci față unor presiuni „industriale“. Atunci aplic o regulă proprie: nu mai puțin de 50% de impecabil/creație/perfecțiune. Pe de altă parte, condițiile extreme dau uneori rezultate care te uimesc și pe tine însuți.
Alexandru Daș: Pun la fel de mult „din mine“ îndiferent de proiect, pentru că cel mai important aspect al muncii efective la o copertă sau colecție este partea de documentare și apoi de proces decizional în interpretarea și folosirea documentării într-un anume context cultural și ideologic.
Anna Grozavu: Depinde de proiect. De exemplu, lucrând cu Alexandru Daș, art directorul editurii ART, la colecția / pocket, m-am bucurat mult că a avut încredere în mine și mi-a dat undă verde să folosesc un limbaj mai apropiat de zona mea personală; am simțit că am putut să pun mai mult din identitatea mea de artist, nu doar din cea de designer grafic. La fel s-a întâmplat și în cazul seriei de autor Mihail Sebastian. În același timp, când vine vorba de detașare, nu țin cu dinții de o soluție anume, ci încerc să rămân flexibilă pe parcursul procesului și să îmi reamintesc mereu că miza principală este ca designul să se subsumeze textului. Conținutul primează, iar coperta ar trebui să îl servească.
Ana Toma: Cam la fel cât pune un traducător asiduu în munca sa – dintre cei care nu au liniște până nu ajung la sintagma potrivită (dacă nu chiar perfectă) în limba de destinație. Pot să mă străduiesc să fiu un bun executant, însă nu reacționez prea bine la constrângeri, poate și fiindcă am privilegiul libertății de exprimare în cadrul editurii pe care o co-păstoresc. Concepute pentru copertă de carte sau afiș, majoritatea instalațiilor mele ajung să alcătuiască expoziții auto-curatoriate și/sau să fie incluse în seria de accesorii marca TOMAGRAPH. Ce nu e pe deplin compatibil cade la montaj dinainte să ajungă pe o suprafață tipărită.
Raportându-te la palmaresul personal, care sunt volumele ale căror materiale vizuale (coperte, forzaț, afișe etc.) consideri că au fost cel mai challenging? Care sunt colaborările de care ești cel mai mândru (side projects included)?
Vitalie Coroban: Pagini bizare, Urmuz, cu 15 intervenții de Dan Perjovschi (concept, realizare); 1979, Christian Krach (concept, copertă); Lumea lui Zaharia, ed. I, (album, format, tipar duotone); Cartier de colecție (concept colecție); Arta covoarelor vechi românești basarabene, Gheorghe Mardare, ediția a II-a (tipografică, infografică); Moldova, oameni, locuri, bucătărie și vin, Angela Brașoveanu, Roman Rybaliov (album, design); Colecția „Codobelc“, colaborare cu cei mai buni ilustratori de carte pentru copii din România.
Alexandru Daș: În ceea ce privește colecția / pocket, provocarea a fost să lucrez pentru prima oară la ceva complet nou și major în cadrul editurii ART, însă fără Laura Albulescu. În rest, s-au adunat foarte multe în cei 16 ani de muncă editorială, la modul general există satisfacția și bucuria de a fi contribuit alături de colegii micului nostru departament de design la ceea ce este astăzi Grupul Editorial ART, iar la modul particular sunt mândru de seriile noi de autor Asimov, Wells, Clarke și Lem de la editura Paladin, de seriile de autor Sebald, Atwood, Cortazar, Hrabal, Handke etc. ale editurii ART, de identitatea vizuală și copertele colecțiilor Musai, Sapiens și Meridiane și, nu în ultimul rând, de noua identitate vizuală din 2020 a editurii Arthur. Pe partea de freelance,sunt mândru de colaborările avute de-a lungul timpului pe partea de grafică de album, merchandise, afișe de concert și identitate vizuală cu diversele formații/festivaluri/cluburi/promoteri din muzica independentă/alternativă românească, cum ar fi Luna Amară, Dordeduh, Ordinul Negru, Katharos XIII, Bluebell Creeper, Rock la Mureș, Argus Megere etc., cărora le mulțumesc pentru încredere.
Anna Grozavu: Reluând proiectul despre care vorbeam mai devreme, colecția / pocket, pe care am îngrijit-o împreună cu Alexandru Daș și cu tine, rămâne unul dintre cele mai challenging, dar și unul dintre cele mai satisfăcătoare. Este un proiect la care lucrăm de mai bine de un an și jumătate și care a presupus un consum creativ și tehnic foarte mare, cu multe ore de discuții, teste și ajustări. Mă bucur cu atât mai mult când văd colecția în librării și simt că am reușit să dau fiecărui volum propria voce. Colaborările pe care le-am avut cu Scena9, DOR, Școala9, unde am ilustrat niște eseuri pline de sensibilitate, printre care amintesc: „Reversul medaliilor“ scris de Andreea Giuclea, „Orice părinte ar fi făcut asta“, de Elena Văduva. De asemenea, sunt atașată de proiectul meu de licență, Păstrează copia și nu uita originalul, carte care a fost nominalizată la Cele mai frumoase cărți în 2017. A fost un proiect complex, care pornea de la tema memoriei. Am lucrat atunci cu fotografii de arhivă și cu anumite imagini de familie, colecționate de-a lungul timpului, peste care am intervenit. Sunt multe colaborări de care chiar sunt mândră. Identitatea pe care am facut-o pentru revista Film Menu acum ceva ani, afișe de film pentru An Almost Perfect Family de Tudor Platon, Still Nia de Paula Oneț, recent și afișul pentru ESTE Film Festival din Sibiu. Cred că fiecare proiect, atât la editură, cât și freelance, a fost provocator în felul său, fie prin constrângeri, fie prin libertatea pe care am avut-o.
Ana Toma: Cu postumele îmi ia uneori mai mult timp să mă acomodez. Spuneam mai sus că dialogul autor-grafician nu e necesar, însă tare mi-ar plăcea să știu dacă Baudelaire, Rimbaud sau Diniș mi-ar fi refuzat ilustrația copertei. Odată cu recentul album retrospectiv TOMAGRAPH (publicat la editura Prut Internațional), sper să devină ceva mai limpede felul în care s-a construit imaginea Casei de Editură Max Blecher și cea a revistei Poesis internațional – toate acestea fiind proiecte cu mândrie implicită. Mă bucură numărul în continuă creștere al afișelor Clubului de literatură Institutul Blecher (334+), invitațiile pentru ilustrarea unor volume din Cartier de colecție (editura Cartier), afișele pentru spectacolele trupei de teatru Corint, colaborările cu edituri și autori din alte zone de interes (inclusiv pentru lucrări științifice), dar și cele care mă forțează să mă întorc la câteva tehnici preferate de gravură pe care nu le-am mai exploatat de ceva vreme.
Ce părere ai despre poezia română contemporană?
Vitalie Coroban: E dificil să mă pronunț despre ceva ce nu cunosc foarte bine. Dar – judecând după Cartier de colecție – pulsează.
Alexandru Daș: Că trebuie citită.
Anna Grozavu: Că e necesar să se scrie în continuare; mă bucur că există din ce în ce mai mulți poeți tineri publicați. Cred că poezia este una dintre zonele literaturii contemporane care poate vorbi foarte direct multora dintre noi, având potențialul de a atrage mulți cititori noi către literatură, în general.
Ana Toma: Fiind, în egală măsură, un promotor de cursă lungă al poeziei contemporane autohtone, mărturisesc că am râs cu sonor la această întrebare. Chiar credeți că se mai citește poezie în ziua de astăzi, doamnă? – a pufnit zilele trecute un domn care privea lung cărțile noastre din sertare. Da – mi-a crescut tensiunea, da – m-a indignat cumplit, dar am putut să-i răspund cu certitudine: Da! Se citește! Poate ar fi trebuit să îi explic și cum se luptă autori, editori, redactori, graficieni și librari laolaltă să țină pe rafturile de sus colecțiile de poezie, cum se fac acrobații mai ceva ca la Cirque du Soleil pentru finanțări, evenimente, reeditări și noi apariții. Și să îi mai vorbesc despre cât de lent trec momentele în care aștepți să dea autorul verdictul în privința copertei, despre acei cititori care ajung să se atașeze de o carte întâi și-ntâi datorită ilustrației care o însoțește, despre poezie – în general.
