La scurt timp după invadarea Ucrainei în 2022, întreaga lume a putut vedea prin intermediul imaginilor transmise de agențiile de știri adevărata față a regimului Putin. Alături de alte orori, violența sexuală împotriva civililor ucraineni s-a dovedit a fi parte integrantă a genocidului comis de trupele rusești. Ea are caracter sistematic și este chiar încurajată, iar rădăcinile folosirii violului ca armă se găsesc, afirmă autoarea, în misoginismul din care Rusia a făcut un instrument esențial al puterii sale. În politica internă, misoginismul este utilizat de Kremlin pentru a împiedica ascensiunea la putere a femeilor. În politica internațională, ascuns sub masca promovării valorilor tradiționale, el constituie un mijloc de subminare a democrației – care nu poate exista fără participarea femeilor – și de consolidare a regimurilor autoritare. Cu luciditate, sprijinindu-se pe analiza unor evenimente recente, pe mărturii ale victimelor, dar și pe istoria expansiunii Rusiei, Sofi Oksanen denunță un imperialism rusesc care a instrumentalizat misoginismul și care a fost favorizat în trecut de indiferența lumii occidentale – iar în epoca noastră poate mai ales de faptul că banii oligarhilor ruși ajung în Vest.
Din familia mea face parte și un veteran al Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Soțul uneia dintre surorile bunicii mele a fost înrolat în Armata Roșie, iar la sfârșitul războiului, la fel ca alți veterani, a primit o legitimație care îi dădea dreptul, printre altele, să nu stea la coadă la alimente. Dar veteranilor estonieni nu le plăcea să profite de acest lucru. Era văzut ca un gest rușinos. Unchiul meu și‑a dosit medalia în fundul unui sertar și nu participa la parade. Poveștile pe care le‑a spus acasă despre război nu semănau deloc cu cele pe care le istoriseau veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei atunci când făceau turul școlilor sovietice.
La fel ca armata rusă de acum, Armata Roșie nu‑și hrănea soldații cum trebuie. Unchiul meu își petrecea timpul prevăzut pentru instrucție căutând în pădure insecte și viermi pe care să‑i mănânce. Pe măsură ce frontul avansa, rațiile de viermi erau tot mai consistente. La fel ca acum, băutura servea drept sprijin psihologic și combustibil pentru lupte. La fel ca acum, frica era domolită de beție. Dacă soldații primeau o cană de vodcă dimineața, știau că îi așteaptă o bătălie. Vodca este în continuare băutura esențială a armatei ruse. La fel ca acum, oamenii erau folosiți drept carne de tun. Micii pionieri și fetele care mărșăluiau în fața soldaților cântând cântece patriotice erau cu toții scuturi umane. Unchiul meu nu le‑a uitat niciodată pe acele fete.
Povestea unchiului meu face parte din povestea Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Și el a luptat împotriva lui Hitler. Și el a participat la victorie. Dar povestea lui sau povestea fetelor care au fost folosite ca scuturi umane nu era inclusă în programa școlară, nu făcea parte din mitul Marelui Război. Soarta lor nu a existat pentru Uniunea Sovietică și nu există nici pentru Federația Rusă. Iar cel care a trimis copii la moarte nu este un criminal în Rusia. În schimb, eu sunt, pentru că acum vă povestesc despre scuturile umane formate din fetițe.
Această carte este ilegală în Rusia. Au existat multe încercări de a defini Rusia, dar evoluțiile din ultimii ani au transformat‑o într‑o „memocrație militantă“. Astăzi, toate cărțile mele încalcă Codul penal și Constituția Federației Ruse. A vorbi despre experiențele surorii bunicii mele este o infracțiune din perspectiva rusă. Faptul că amintesc despre crimele de război comise de Armata Roșie mă scoate în afara legii ruse. Faptul că îmi rostesc amintirile cu voce tare este un delict în Rusia.
În același an în care Rusia a ocupat Peninsula Crimeea, glorificarea Uniunii Sovietice a fost inclusă în Codul penal al Federației Ruse: este o infracțiune să răspândești „informații false“ despre acțiunile Uniunii Sovietice în timpul celui de‑al Doilea Război Mondial. Au fost totodată incriminate „reabilitarea nazismului“ și asemănarea Uniunii Sovietice cu Germania lui Hitler. Faptul că omul sovietic a jucat un rol‑cheie în victoria asupra fascismului este, de asemenea, un aspect pe care este ilegal să îl negi. În momentul modificării legii, războiul propagandistic al Rusiei împotriva Ucrainei s‑a intensificat.
În timp ce coronavirusul lua cu asalt lumea, în Rusia era luată cu asalt Constituția. La începutul lui iulie 2020, Comisia Electorală Centrală din Federația Rusă a arătat lumii rezultatele unui referendum ce avusese loc de curând la nivel național: 78% dintre participanți votaseră în favoarea viitoarelor modificări ale Constituției. Faptul că lui Putin i s‑a permis să conducă țara pentru încă două mandate, până în 2036, probabil că n‑a mai surprins pe nimeni.
Referendumul a fost precedat de o campanie publicitară intensă, care nu s‑a axat însă pe prelungirea mandatului prezidențial, acest aspect lipsind cu desăvârșire în unele dintre anunțurile publicate de autorități cu privire la modificările constituționale. Omul de rând a fost probabil mai interesat de promisiunile legate de salariul minim, indexarea pensiilor și beneficiile sociale. Ziarul guvernamental Rossiiskaia Gazeta a publicat o listă de reforme legislative care au umplut trei pagini.
Ritualul electoral al Federaţiei a conferit legitimitate schimbărilor propuse de regimul lui Putin, transmițând elitei țării că noile politici aveau sprijin popular. Dar în timp ce schimbările anunțau îmbunătățiri în viața de zi cu zi, ele au pus totodată bazele invaziei în Ucraina.
Cercetătoarea Čarna Pištan de la Universitatea Columbia din New York numește amendamentele constituționale din 2020 un strigăt de război și spune că acestea ar fi dus inevitabil, mai devreme sau mai târziu, la o intensificare a luptelor în Ucraina, deoarece neagă independența Ucrainei. În articolul 67.1, Constituția a inclus „istoria milenară“ a Rusiei, referindu‑se la perioada Rusiei Kievene (862‑1242). Rusia Kieveană a fost un imperiu prerus și preucrainean. Potrivit falsei istorii rusești, rușii, ucrainenii și belarușii formează o singură națiune unită în baza Rusiei Kievene. În această versiune a istoriei, Rusia, Ucraina și Belarus nu sunt națiuni independente, ci un fel de subdiviziuni ale Rusiei Kievene, care formează Federația Rusă.
Articolul 67 din Constituția rusă se referă la respectul pentru memoria apărătorilor patriei și la apărarea „adevărului istoric“: „Denigrarea faptelor eroice ale apărătorilor patriei trebuie împiedicată“. Deși, în general, se înțelege că apărătorii patriei sunt eroii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, legea poate fi interpretată acum ca aplicându‑se și soldaților armatei ruse din Ucraina, deoarece Rusia pretinde că își apără compatrioții din Ucraina și că împiedică revenirea nazismului. Ambele interpretări sunt emanate de însăși Constituția rusă.
Articolul 69, în schimb, lovește în integritatea țărilor și în respectarea frontierelor naționale în general, întrucât cere Federației Ruse să sprijine drepturile compatrioților săi care trăiesc în străinătate și păstrarea unei identități culturale panruse. Acțiunile Rusiei în Ucraina sunt perfect legale din acest punct de vedere, fie și numai în baza articolului privind compatrioții. Potrivit lui Putin, oricine vorbește limba rusă și se identifică cu cultura rusă este un compatriot, indiferent de originea etnică. Războiul care a început în estul Ucrainei în 2014 a fost definit în propaganda Kremlinului drept o misiune de salvare: ucrainenii ar fi comis un genocid împotriva populației rusofone.
Politica memorială rusă a transformat Constituția în armă și a încorporat în ea narațiunea oficială a memoriei ruse. Scopul este de a cimenta memoria oficială într‑o formă care nu poate fi schimbată și interpretată și care nu lasă loc pentru memoria privată.
Deoarece Rusia susține că legea Federației Ruse se aplică și în teritoriile pe care le ocupă, persoanele ce locuiesc în zonele ocupate acționează în contradicție cu legea rusă dacă raportează violențele la care au fost martore și care au fost comise de un membru al armatei ruse. Constituția rusă și Codul penal incriminează victimele crimelor comise de armata rusă dacă nu păstrează tăcerea cu privire la ceea ce au trăit. Cei care numesc război acțiunea militară a Rusiei în Ucraina riscă până la 15 ani de închisoare.
De‑a lungul anului, am auzit de nenumărate ori că oamenii își doresc ca Putin pur și simplu să dispară. Cu toate acestea, moartea subită a unui tiran rus nu schimbă Constituția rusă. Regimul lui Putin a creat Constituția ca o poliță de asigurare de viață pentru el însuși și ca o garanție pentru moștenirea sa politică.
Există, desigur, legi ale memoriei și în alte părți. De exemplu, negarea Holocaustului este o infracțiune penală în multe țări; în Franța, negarea atrocităților comise de regimurile coloniale franceze este interzisă. Astfel de legi sunt menite să protejeze memoria istorică a grupurilor oprimate și să împiedice negarea crimelor regimului. Versiunea rusă este unică prin faptul că protejează actele regimului care a exploatat grupurile subjugate pe perioada celui de‑al Doilea Război Mondial și neagă experiența victimelor. O astfel de Constituție se naște atunci când este permisă redactarea ei de către un organism care îi reprezintă pe autorii crimelor împotriva drepturilor omului din timpul celui de‑al Doilea Război Mondial. Putin este un kaghebist și s‑a înconjurat de kaghebiști. Serviciile de securitate sovietice au fost responsabile pentru existența lagărelor de prizonieri, pentru deportări și pentru consolidarea puterii de ocupație. Aceleași instituții au fost responsabile pentru interogarea surorii bunicii mele, pentru verificarea scrisorilor noastre către Uniunea Sovietică și redirecționarea apelurilor noastre telefonice. În epoca sovietică, aceste instituții s‑au asigurat că nimeni nu vorbește despre teroarea împotriva civililor. Acum, moștenitorii acelorași servicii s‑au asigurat, cu ajutorul dreptului constituțional și penal al Federației Ruse, că tăcerea continuă. Victimele devin infractori dacă nu tac sau dacă nu se supun istoriei ficționale rusești.
Federația Rusă nu este un stat de drept. Aplicarea legii în Rusia este selectivă și reprezintă un mijloc de reducere la tăcere a opoziției. Cu toate acestea, legea reprezintă busola morală a Rusiei, este un ghid al valorilor. Legea a fost un instrument de persecuție pentru Uniunea Sovietică și rămâne așa și astăzi.
Rusia a moștenit de la Uniunea Sovietică nu numai simbolistica și mitologia celebrării Victoriei, ci și forțele armate sovietice, structurile de putere, ambițiile imperialiste și moralitatea coruptă care au împiedicat dezvoltarea societății civile și a statului de drept. Mai multe țări din Europa de Est au urmat o direcție diferită după dizolvarea Uniunii Sovietice. Accesul foștilor angajați ai serviciilor de securitate și al informatorilor la funcții de conducere politică a fost restricționat. O nouă generație a ajuns la putere ca urmare a măsurilor de lustrație pentru reformarea sistemului judiciar. În Germania, multe profesii sunt interzise pentru foștii angajați ai faimosului serviciu de securitate est‑german, Stasi. Aceștia nu pot lucra ca profesori de istorie, de exemplu. În Rusia, un trecut în KGB nu este o problemă, ci mai degrabă un avantaj. Kaghebiștii s‑au folosit de poziția lor privilegiată pentru a avansa în posturi importante în noua federație; au fost recompensați pentru trecutul lor. Cu cât cooperai mai mult cu puterea, cu atât îți asigurai mai bine viitorul.
Dacă autorii terorii din trecut sunt recompensați, de ce ar trebui ca noua generație să se comporte altfel? În Rusia, tradiția impunității nu se limitează la armată. Ea se aplică întregului sistem social.
Rusia este crimă fără pedeapsă și pedeapsă fără crimă, deceniu după deceniu.
Imagine: Gottfrid Kallstenius
