Poeme

din volumul „Anul tigrului de apă“, în curs de apariție la Casa de Editură Max Blecher

Start

Uneori vei auzi muzica

Mi-au spus să nu mai scriu
despre inimă dar cum să ignori
focul din camera de zi să nu te temi

că va înghiți într-un final toată casa
mîinile mele acoperite de țepișorii
fructelor de cactus nu mîngîie

de teama de a nu răni
cuvintele pe care nu le pot rosti
într-o limbă în care sunt orfană

devin miei tineri în drum spre abator
trupul meu în vreme de război
se transformă în fabrică de gloanțe

te întorci spre mine
             privește nu va rămîne nimic
                          uneori vei auzi muzica.

Printre fulgere pînă la capăt

Într-o dimineață de vară la ora 7
am înțeles.      În golful pescarilor
același lucru ca mai demult în
piața de pește din Istanbul
cu rîsetele și graba ei tihnită.
(toate îmi amintesc de tine)

peștișorul de aur ce atîrnă de ciulini
în sufrageria mea busola de la tine
dăruită unui bărbat pe care l-am iubit
doctorul din Krapets care îmi iese mereu
în cale și găsește orice aș avea
nevoie în magazia din spate
țînțarii care năpădesc mîncarea
în serile de vară filmele mexicane

am înțeles
că fiecare dintre noi dispăruții
trăim mai departe în vîntul sărat

Și mă întreb în ce voi continua să trăiesc
cînd nici eu n-o să mai fiu
un cauciuc de bicicletă printre
buruienile sălbatice pe ulița dinspre mare
un petic de rochie înflorată găsit de un puști
pe malul rîului coarda unei viori crăpate
sub presiunea arcușului devenind ea însăși
arcuș mirosul de nuci prăjite
ceaiul de trandafiri

           calcanii înoată în perechi zbîrlind nisipul
           ciulin hîrtie piatră
           despre calcani nu mi-ai povestit niciodată

Iar cînd toți cei care ne supraviețuiesc
părăsesc la rîndul lor lumea
un trecător oarecare simte în aerul
sărat mirosul greu al unei vieți
trăite printre fulgere pînă la capăt
și ceva ce seamănă cu dorul dar nu-i poți
spune pe nume

Amintiri închipuite

1.

ne odihneam pe drumul spre comună sub cireșii
amari nici o fîntînă doar sete și colb
nu știe nimeni de fundătura unde mai cresc
cuprinzînd pămîntul arid ca să nu alunece
în jos spre rîu pentru totdeauna

2.

pe drumul acela mă purtase în brațe cînd aveam
3 zile prin crivăț și troiene de zăpadă
mă învinețeam nopțile tușind așa s-a
îmbolnăvit de inimă avea grijă
să-mi amintească după fiecare infarct
– din cauza ta m-am îmbolnăvit de inimă

3.

mergeți spre oraș? purta un tricou cu inscripția unei
universități din America – hainele acelea
de la SH cu care puteai impresiona o femeie de la țară
ea și-a scos rujul verde s-a dat în grabă a zîmbit
a spus sigur, dacă sînteți drăguț și și-a șters fruntea
cu mîneca bluzei de mătase

vara trecuse repede în anul acela totul era uscat, auriu

ne privea prin retrovizoare cu ochii negri de djinn
au vorbit despre vreme și recoltă și despre maică-mea
pe fereastră motelul cu nume de pasăre de pradă
singur în pustietatea unde bărbați burtoși
duceau fetițe rătăcite în chiloței alb prăfuit
și ele chicoteau la atingerea cearceafurilor de bumbac

și am ațipit gîndindu-mă la deșerturi întinse, scorpioni
pe sub nisipul fierbinte și senzația din pantofi
prin somn o auzeam – arăt bine pentru vîrsta mea, nu crezi?
și fetițele de la motel chicoteau

4.

îi arunca toate cremele și fardurile
în fundul curții pe hainele ei de blană tăvălea
văduvele din sat și ele plăteau la biserică
acatiste la sfîntul anton
ea pe la femei plîngea și povestea toate cele
pe urmă își ștergea fruntea cu mîneca bluzei de mătase
și le întreba – arăt bine pentru vîrsta mea, nu crezi?

să nu cumva să primești de pomană de la muierile alea
să nu le dai bună ziua să te uiți în altă parte
du-te și adu lapte, mătură curtea și cheamă-l la masă

Imagine reprezentativă: György Kepes, Blobs and Circles

Ediția actuală

#04, 03/24

O poți cumpăra aici
sau aici
×