Dirty Valentine
Sunt atâtea lucruri pe care nu se cade să ți le spun.
Mă masturbez, visez.
Îmbrăcat în hainele tale sau stând în duș mai bine de o oră, prefăcându-mă
că pielea asta e pielea ta, mâinile astea mâinile tale,
aceste tibii, aceste coapse cu săpun.
Muzicienii încep uvertura în timp ce eu mă ascund după microfon,
încercând să sincronizez dublajul
cu buzele mari care strălucesc pe ecran.
Filmu-n care jucăm se numește Planeta Iubirii—
e cu sex, desigur, și dans de societate,
haine de firmă și nuferi pe iaz și jumătate din noapte ești
un tip de încredere, urcând scările în lumina lămpii spre baie, iar apoi
dinți mult prea albi, toată noaptea,
pe tot cerul Americii, prea mult de îndurat, digitația asta constantă,
mâinile tale o mișcare de râu, păsările în zbor, păsările cântând încă
afară, dincolo de fereastra unsuroasă, în copaci.
E o scenă în film
în care poți vedea dincolo de jocul actoricesc,
în care îți dai seama că sunt pe punctul de a izbucni în plâns,
chiar înainte să izbucnesc în plâns
și să fug spre albia lunecoasă a râului scăldat în lumina lunii,
un baldachin de nori sfâșiați.
Tragem scena în care îți înghit inima, iar tu mă faci
s-o scuip iar. Îți înghit inima și ea se târăște
direct afară din
gura mea.
Tu îmi înghiți inima și fugi, dar eu o vreau înapoi acum, iubito. O vreau înapoi.
Întinsă pe canapea cu ochii închiși, n-aș fi vrut s-o văd așa,
totul devorând totul, în cele din urmă.
Știm cum funcționează lumina,
știm de unde vine sunetul.
Vers. Refren. Vers.
Îmi pare rău. Știm cum merge totul. Lumea nu mai e misterioasă.
din Crush (2005)
Peisaj cu fruct putrezit și miriapod Mi-am tăiat capul și l-am azvârlit pe cer. S-a făcut păsări. I-am zis gândire. Privirea de-ansamblu – dezlegare la scrutare. Ajută să ai o ancoră, însă capul ăsta undeva se duce oricum. Ține de voință. Of, păsăricilor, fluturați de colo colo și murdăriți cerul lapte-albastru – toate fantomele astea vin revărsându-se și câteodată aș fi vrut să fi avut altceva. O imaginație mântuitoare, ca de exemplu. Viața minții e-o dezamăgire, adu-ți aminte ce de la ce vine. Deducem mergând ’napoi până la cauzele prime – piatra-n balta lucrurilor, pleosc plesoc – sau ne-avântăm în viitor. Oricum mergem înainte cu toții. Unde în toate direcțiile. Ce-i o fantomă? Ceva mort ce pare să fie viu. Ceva mort ce nu știe că e mort. O pictură, spre exemplu. O abstracțiune. Taie-ți capu’, tati. Că tot degeaba-l porți. Mi-am lipit capul înapoi. Orice gând se termină până la urmă. Aș vrea eu să fie adevărat. Pictează orice om vrei, dar mai devreme sau mai târziu se duce-n țărână și putrezește. Mintea se luptă cu trupul și trupul se luptă cu pământul. Ne vrea trupurile, peisajul le vrea și fiecare își asumă riscul de a fi înghițit. Putem noi să iubim natura pentru ceea ce e ea cu-adevărat: prădătoare? Nu ne plimbăm printr-un peisaj pasiv. Vopseaua se usucă până la urmă. Trupurile se descompun până la urmă. Ne izbim de loc, care-i un alt nume pentru Dumnezeu și șchiopătăm mai departe cu-o rană permanentă. Vrei o binecuvântare? Poți să ceri, dar nu-i de parcă o să fim bine-mersi. Încrâncenează-te sau abandonează-ți voința și lasă lumea asta să-și facă de cap cu tine sau dispari și scapă-i pe toți de căzneala de-a purta un costum negru. De ce să trăiești o viață? Păi de ce întrebi? Mi-am pus cămașa aia bună, că pictura era așa urâtă. Culoarea sângerează, așa că fă-o să funcționeze pentru tine. Gravitatea trage, deci fă-o să funcționeze pentru tine. Frecându-ți picioarele noaptea sau strângându-te de burtă dimineața. Era ilizibil – nicio axă vizuală, prea multe unghiuri de-abordare, fum în depărtare. N-avea niciun sens. Când n-ai nimic de spus, dă foc la ceva. Un peisaj difuz e inutil.
Fâneață, Detaliu M-am urmat pe mine însumi o vreme, departe pe câmp. Două țeste pline ochi cu gunoi. Scopul nostru era mai mare decât credeam, ceea ce m-a făcut cu-atât mai responsabil. Galben, galben, auriu și ocru. Ne-am oprit. Am luat câmpul în brațe. Am rămas nemișcați. Toți avem nevoie de-un loc. Ai nevoie de el în clipa când ai nevoie de el, apoi îl binecuvânți – mulțumesc, dragă supă; mulțumesc dragă lanternă – și mergi mai departe. Cine face-așa? Nimenea. din War of Foxes (2015)
Frica Sunt un combustibil de-avion, lung de șase mile. Sunt o afacere proastă. Fac încăperile să devină mai mici. Sub cămașa mea e-o altă cămașă și sub asta, mase de nori, trăznindu-și cântecu’ de muncă. Își pun greutatea la bătaie, în hoarde. Ăsta da prag rece, amice. Clopotele trase. O desfătare când zic asta. Lucesc în promoroacă. Ești un jambon petrecut cu-o sfoară. Ești ananasul și cireșele și jambonul de pe farfuria de la cină. Soarta te devorează cu totul. Ne ciocnim de niște chestiuni factuale acum. Fața mea-i un borcan de sticlă. Inima e-un piure de mere și-o lingură rece. Pregătesc terenul și-mi folosesc toate pârghiile. Restul e spectacol. Tu ești un obstacol, desigur, și eu niște zaruri. Țopăi, ca un iepure, din varză-n varză. Obțin o victorie zdrobitoare. Tu ești moneda atunci când o arunci și eu-s rezultatul. Nu aleg, doar colecționez; că mă faci la cântar sau nu. Te izbești de pământ sau cel puțin așa zici. Nu poți să neștii chestiunile factuale, așa că o iei și mai tare la fugă. Tu, băiatu’ dintr-un mâine numai vânătăi, sub streșini, unde totul se dă la o parte. Sunt o lampă, tu ești o armă. Îți consumi gloanțele pe-o pălărie, eu ard când sunt atins. din I Do Know Some Things (2025)
