Radu Polizu: „Filozofia mea este că sunt multe lucruri de făcut în viață și prea puțin timp ca să te ocupi de o mască“

Dialog rapid cu Radu Polizu

Start

Radu Polizu a părăsit România cu doi ani înainte de 1989, mutându-se în SUA, unde a urmat o carieră în televiziune, dezvoltând compania FlyingMonk, specializată în inginerie de media şi producţie de documentare culturale. Călătorind independent, a filmat în mai mult de 80 de ţări, concentrându-se pe tradiţiile şi cultura locurilor vizitate. Când nu călătoreşte, oferă consultanţă pentru dezvoltarea de studiouri de televiziune şi companii de media în New York, scrie şi editează filme documentare şi publică pe blog eseuri de călătorie. În 2016 i-a apărut la Scrisul Românesc prima carte în limba română, Cartea poveştilor uitate, relatând întâmplări din peregrinările sale în jurul lumii pentru filmări. Between Ceausescu and Fidel a apărut la New Meridian Arts în 2018 şi apoi în limba română în 2020, la Eikon. Tot la New Meridian Arts i-a apărut în 2022 versiunea în limba engleză a acestei cărţi, Among Naked Gods. În prezent locuieşte la New York.

Foto: arhiva Radu Polizu

Dragă Radu Polizu, felicitări pentru Printre zeii goi. India, între extaz și miracol. La lansarea din Cluj însă, am înțeles că India e câteodată chiar o țară greu de suportat! Cum ai reușit să o îndrăgești?

Cred că nu numai câteodată. De multe ori, în primele călătorii, simți cum India te doboară. Dacă ești însă persistent și curios și reziști acestor prime contacte, India se deschide spre tine ca nicio altă lume. Cu generozitate și sfială îți așterne în față un suflet miraculos. Contrastul dintre sărăcie si opulență nu-l vei găsi nicăieri mai pronunțat decât în India. Dar această aparentă sărăcie materială care pare șocantă la prima vedere este cea care prezervă tradițiile. Iar în aceste tradiții ești invitat să participi cu căldură și cu sufletul deschis. Devii parte din ele și într-un fel ajungi să fii parte din vedele locului, alăturându-te zeilor care coboară între credincioși. Și atunci uiți de toate și te lași purtat de legende. Devii tu însuți parte din legendă.

Azi, cu invazia internetului, unii poate cred că nu mai are niciun rost să scrii jurnale de călătorie. Tu ce crezi despre asta?

Depinde de jurnalul de călătorie. Văd că o mare parte dintre cei care scriu pe Internet se axează pe confort. Povestesc despre ce fel de piscină avea hotelul, ce au mâncat si unde, ce cocktailuri recomandă, pun poze pe Instagram în care zâmbesc strict cât să facă poza. Poate eu vin din alt timp, când nu exista Internet și habar nu aveai când călătoreai, dacă și unde vei ajunge, unde urmează să stai și dacă vei găsi ceva orizontal pe care să dormi. Dar indiferent unde dormeam și ce mâncam, foamea-mi rămânea aceeași: să descopăr o nouă lume. O lume care să fie diferită de cea din care am venit. Nu mă interesa nici în trecut și nici acum să stau de vorbă cu cei ce duc o viață similară cu a mea, ci să-i cunosc pe „ceilalți“, să le aflu poveștile, credințele, tradițiile și obiceiurile. În scrierile mele încerc să transmit o experiență, nu informații, un spirit al locului, și nu o descriere pe care astăzi o poți găsi cu ușurință pe atâtea site-uri. În același spirit îmi scriu și blogul, care este un fel de jurnal de călătorie scris la cald, dar care are și o parte utilitară, mai ales că unele dintre călătoriile mele mă poartă în locuri unde se ajunge mai greu.

Cel care scrie „iese“ sau „intră“ în miracol?

Eu simt scrierea și filmele pe care le fac ca o intrare în miracol. După o vreme, în care m-am desprins de locul descoperit, mă regăsesc din nou în el prin ceea ce am filmat și-l redescopăr. Este ca și cum aș călători din nou, de data asta însă în fața ecranului meu de editare de text sau de video. Este într-adevăr un miracol să-ți revezi experiențele zugrăvite în video, să-ți aduci exact aminte ce s-a întâmplat atunci când ai filmat scena respectivă sau ce ți-a povestit tipul care trece furtiv prin imagine sau ce ai văzut într-un anumit muzeu pe care l-ai filmat doar ca să-ți aduci mai târziu aminte de locul cu pricina. Este o experiență trăită parcă printr-un alt om, numai că cel pe care-l urmărești ești tot tu.

Scrii așa cum vorbești, ai un stil foarte colocvial. Cum l-ai dobândit?

Filozofia mea este că sunt multe lucruri de făcut în viață și prea puțin timp ca să te ocupi de o mască. Iar măștile ne sunt impuse de când ne naștem și ne trebuie un efort susținut să ne dezbărăm de ele. În societățile corporatiste, cum este și cea din America, masca este obligatorie ca să poți naviga apele bizantinismului corporatist. Dar, din păcate, odată pusă, este mai greu să te debarasezi de ea. O văd la mulți dintre cei care mă înconjoară. Încă din anii de liceu, pe care i-am petrecut în timpul comunismului, m-a preocupat idea libertății, cum poți fi cu adevărat liber în spirit, și nu numai în slogane, așa cum se practică pe partea asta a Atlanticului. Aici, la New York, am fost norocos să lucrez într-un mediu de televiziune unde măștile nu erau neapărat necesare. Generația creatorilor de televiziune cu care am lucrat cei mai mulți ani era formată din muzicieni sau producători de filme ai anilor 1970-1980, crescuți in spiritul mișcărilor acelui timp. Este o mare diferență față de noile generații de producători de media. Competiția este acerbă, tehnologia s-a democratizat prin scăderea costurilor, numărul de producători și tehnicieni de media a crescut exponențial. Ca să reziști, trebuie sa fii agresiv, profesionist, pro-activ și foarte orientat spre business, transformând această lume ex-boemă într-o industrie. Așa că, venind într-un fel din alte vremuri, m-am obișnuit să nu port mască și să nu-mi pierd timpul inventând scenarii protectoare. Altminteri, trebuie să-ți amintești ce vrea masca să spună și ajungi până la urmă să te încurci în povești. Mai bine faci altceva cu acel timp prețios.

La ce lucrezi acum?

Ca de obicei, lucrez la mai multe proiecte în paralel, ceea ce le face să-și atingă finalitatea după mai mult timp decât ar trebui. Am reușit să termin o variantă a filmului documentar Among Naked Gods despre Khumb Mela, cel mai mare si mai vechi festival religios din lume. Filmul este bazat pe una dintre povestirile din cartea despre India, proaspăt apărută la Polirom, film pe care încerc acum să-l fac să fie văzut nu numai de cei din jurul meu. Am terminat la începutul anului 2023 un film-eseu despre Havana, pe care l-am trimis pe la diverși distribuitori să văd unde s-ar potrivi. Pe lângă filme, scriu la o carte de povestiri de călătorie de prin toată lumea, care sper să apară la New York în 2024 și apoi poate și în România.

Imagine reprezentativă: arhiva Radu Polizu

Ediția actuală

01/24 #3

Masthead

O poți cumpăra aici
sau aici
×