Nu știu alții cum sunt, dar în cazul meu, fiecare vară vine la pachet cu festivaluri. În România. Era păcat să stric tocmai anul ăsta tradiția, așa că am „bifat“, cu entuziasm, două amoruri mai vechi (TIFF și FITS), la care s-a adăugat o idilă nou-nouță: JAZZx, anterior cunoscut populației turbate după acest gen sonor ca JAZZ TM.
Trei festivaluri cu teme diferite, în trei orașe diferite, iată ce se poate numi „un platouaș“ cât se poate de asortat și îndestulător. Și rafinat, pe deasupra, că doar oameni cu pretenții se cheamă c-am fi. 😉 Filme, teatru (+ dans contemporan și ceva circ de școală nouă), ba și niște muzici pe deasupra, iată ce numesc o ofertă de nerefuzat. Apropo de ofertă, fiindcă aici am vrut s-ajung, de fapt: să „recidivezi“ într-un anumit loc, ani la rând, are plusurile și minusurile lui. Cum la înșirat de minusuri suntem toți experți internaționali, mi-am propus să risc o ditamai extravaganța și să mă concentrez mai ales asupra plusurilor.
Cluj-Napoca
Dintre cele trei orașe pomenite, Clujul pare cel mai „predispus“ la adaptare. De la un an la altul, câteva locuri interesante răsar pe harta răsfățului. Chiar și când vorbim despre cel cultural. De pildă, la începutul lui 2024, aici s-a inaugurat superbul Muzeu al Farmaciei. O bucurie atât pentru pasionații domeniului, cât și pentru maniacii arhitecturii: muzeul este deschis în Casa Hintz, o construcție de secol XVI și una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute din oraș. Nu e deloc întâmplătoare alegerea Casei Hintz pentru un muzeu dedicat istoriei spițeriei: în ea a funcționat, începând cu 1573, prima farmacie a orașului. De toată lauda e și modul în care imobilul a fost redat circuitului public: biroul local Planwerk a fost recompensat pentru proiect cu Premiul I la secțiunea Restaurare a Bienalei Naționale de Arhitectură din 2023.
Aceeași clădire de patrimoniu adăpostește acum și cea dintâi librărie stradală Cărturești din Cluj. E limpede, deci, că locul impune un „pelerinaj“ pentru care să-ți rezervi timp suficient.
Sigur, „fashioniștii“ susțin că-i cazul să-ți acorzi un răgaz și pentru magazinele second-hand din urbe (vestite în branșă), ba chiar și pentru târgul de vechituri de pe Oser. În acest ultim caz, pot să confirm: odată trecuți de poartă, veți ajunge într-un soi de Peșteră a lui Aladdin înțesată de Cutii ale Pandorei. Să reziști tentației cere multă stăpânire de sine. Și antrenament intensiv. Dacă reușiți să plecați de-acolo fără să vă fi cheltuit salariul pe două luni, recompensați-vă, la ieșire, cu o plăcintă cu brânză, ceapă și mărar. E senzațională.
Fiindcă am virat către zona gastro, un adevăr deja notoriu este că oamenii din Cluj stau excelent la cafenele de specialitate: le găsești cu zecile, nu doar în centru, ci și mai depărtișor, în cartiere. Până și călătorii din tabăra consumatorilor pretențioși de ceai au ce le trebuie, deci capitolul hidratare și relaxare e acoperit corespunzător.
Oferta de cazare e, și ea, extrem de diversă. (Am probat două hoteluri boutique de 3 stele care s-au dovedit peste așteptări). La fel restaurantele, în care poți încerca aproape orice: de la clasice neaoșe și bucătărie internațională la meniuri vegane și chiar exotisme în toată regula.
Și mai e ceva care pe mine mă fericește de-a binelea: clujenii sunt „fierți“ pe design. M-am nimerit, în mai multe rânduri, în locuri unde-a fost musai să știu „Cine v-a lucrat aici?“. Și am aflat că treaba remarcabilă, la nivel vizual, fusese făcută de arhitecți și designeri de interior cu portofoliu. Pe scurt, pare să existe aici un standard sub care nimeni nu e dispus să coboare.
Bine, clujenii nu sunt dispuși să coboare nici când vine vorba de prețuri. Practic, cuvântul de ordine al orașului ar trebui să fie (dacă ar exista) „scumpitudine“. Fiindcă rar găsești ce te interesează la prețuri prietenoase. Dar e un risc absolut asumat: o descindere la Cluj, ca și obrazul subțire, cu buget avariat se ține. Iar dacă te nimerești la locul faptei în timpul unui festival, zău că nu ți-ar strica un credit pentru nevoi personale.
Sibiu
Acum zece ani, când am ajuns în oraș (fără treabă cu FITS-ul, ce-i drept), am trăit o cruntă dezamăgire. Într-un loc atât de popular printre turiștii dinăuntrul și din afara granițelor se mânca de-a dreptul prost. Am cerut recomandări de la frații internauți și tot rău am nimerit. Restaurante de fițe s-au dovedit veritabile „tourist traps“ și-au reușit să strice cheful întregii găști.
De patru veri încoace, de când semnez condica la festival, trăiesc o adevărată încântare gourmet, fiindcă de la an la an oferta e mai diversă, mai consistentă, mai cu zvâc și gust.
Gastronomie contemporană, bucătărie românească reinterpretată, mostre de inventivitate care te umplu de respect. Chefii locali și-au dat seama că turiștii au nevoie de mai mult decât ceafa cu cartofi prăjiți care-a fost cap de afiș (și continuă să fie) pentru mulți localnici.
Cu cafeaua sibienii nu stau strălucit. Sigur, există pe strada Nicolae Bălcescu, cea care duce în Piața Mare, măcar două locuri care-și fac foarte bine treaba. Dar pentru un flat white sau un cold brew tonic cu adevărat încântătoare trebuie să faci un drum în afara spațiului mereu aglomerat: există cel puțin un loc din care maniacii cafelei pleacă zâmbind (rețineți strada Ocnei). În plus, poți oricând compensa cu o supradoză de înghețată, fiindcă la secțiunea asta situația e de-a dreptul copleșitoare.
În rest, reperele de neclintit ale locului sunt muzeele, galeriile de artă și anticariatele. (Pentru o analiză comparativă, mergeți și la Muzeul Istoriei Farmaciei de aici).
Sigur că FITS e highlightul unui an întreg, la Sibiu. Dar, dacă nu te-ncântă ideea unei continue băi de mulțime, preț de zece zile, e de preferat să-ți faci drum pe-acolo în altă perioadă. Sunt multiple avantaje: găsești mai ușor bilete la teatru, mese libere la restaurant, iar cazarea e sigur mai rezonabilă, ca preț. (Obiceiul „înălțării“ tarifelor pe timpul unui eveniment e la locul lui și la Sibiu). În plus, atunci când nu e festival, e puuuțin mai simplu să găsești un bilet la Faust, capodopera lui Silviu Purcărete care-ar trebui văzută măcar o dată-n viață. Fiindcă se joacă doar acolo: sala de teatru care poartă acum numele spectacolului e un spațiu special gândit pentru această nebunie copleșitoare, care a făcut ravagii în rândul a generații întregi de spectatori.
Timișoara
Anul trecut am ajuns la Timișoara de vreo patru ori: datoria m-a chemat la întâmplările memorabile, posibile datorită statutului de Capitală Europeană a Culturii. Ultima oară fusesem prin preajma Begăi în 2006, așa că schimbarea la față (și la atitudine) a orașului a fost evidentă.
Sigur că, așa cum se-ntâmplă mereu la români, lucrurile n-au fost în totalitate gata, la timp pentru celebrarea anului cultural 2023. (Parte din ele nu sunt gata nici acum…) Sigur că, printre clădiri proaspăt renovate, tronau unele în ruină, acoperite „estetic“ cu bannere motivaționale, cât să nu stârnească spaima ori deprimarea trecătorilor. Sigur că noul terminal al aeroportului a fost finalizat abia la început de 2024, iar acum emană un miros înfiorător, din pricina unor întâmplări nefericite.
Dar s-au întâmplat, de la un an la altul, lucruri lăudabile. Au apărut, de pildă, noi locuri în care să poți mânca. Unul dintre ele, aflat în Piața Traian, e proiectul unuia dintre cei mai entuziasmanți chefi din România: Ioan Bebeșelea. După ce-ai încercat născocirile lui gourmet, n-ai cum să „părăsești incinta“ decât recunoscător.
E foarte fun și fenomenul invers: să găsești neschimbat, la fiecare venire în oraș, un loc care-ți place mult. Cei din echipă ajung să te recunoască, știu care-i locul în care-ți place să te-așezi de fiecare dată și contează pe tine să-i vizitezi la următoarea aterizare.
Uriașul câștig al Timișoarei rămâne, însă, altul: faptul că efervescența artistică nu s-a oprit odată cu „expirarea“ perioadei în care a fost Capitală Culturală. Chiar dacă suntem în plin an electoral, cu patru rânduri de alegeri, continuă să se investească în cultură. În fiecare săptămână, Timișoara bifează întâmplări diverse, de la concerte la expoziții de artă vizuală, spectacole de teatru, ateliere creative ori proiecții de film. Se vede treaba că publicul timișorean s-a învățat „prost“, după 2023: i se pare firesc să aibă o ofertă culturală constantă și substanțială. Un efect realmente lăudabil post-Capitală. Și mai mult decât lăudabil e că finanțări există și în 2024. Poate asistăm la începutul unei frumoase prietenii de cursă lungă.
(Bonus) Craiova
Târgul de Crăciun de la Craiova e, deja, o „celebritate locală“. Dar nu-i cazul să aștepți până-n decembrie, ca să merite să-ți treci în cont o experiență oltenească. În fiecare primăvară și vară se-ntâmplă o sumedenie de lucruri culturale și-n orașul ăsta. Despre care am avut o impresie mai degrabă proastă, până de curând. M-am bucurat să constat, bătându-l temeinic la picior, că era cât se poate de greșită. O singură precizare: la Teatrul Național „Marin Sorescu“ există, în stagiunea curentă, câteva montări de neratat. (Dacă vă spun că regizorii lor sunt Radu Afrim, Bobi Pricop sau Declan Donnellan, cred că e suficient). Un aspect deloc neglijabil: crâșme competitive și cafenele de specialitate există și-aici. Recomand o descindere în locul minuscul „patronat“ de o irezistibilă femelă bulldog. Muzeul de Artă, recent inauguratul Centru „Constantin Brâncuși“, cofetăria Minerva (într-o clădire de patrimoniu cu flamboaiante decorațiuni de inspirație maură), cartierele cu case de secol XIX și început de veac XX și chiar numeroasele picturi murale din oraș fac ca două-trei zile petrecute aici să se dovedească o idee mai mult decât inspirată.
Concluzia e simplă: frați români, nu vă refuzați vacanțele prin preajma locului. Nu militez pentru all inclusive la mal de mare (nu-i genul meu și, oricum, știu din surse multiple că e mai bine la alții). Dar „riscați“ măcar niște city break-uri. Pentru început, în orașele mari. Garantez surprize de tot felul, preponderent plăcute. Tot ce sper e că v-am făcut poftă.
Imagine: Jhonie van Boeijen, Santa’s holiday, 2023
