Poate cea mai spectaculoasă veste de pe piața transferurilor din fotbal de vara aceasta a fost plecarea lui Leo Messi în Statele Unite, la Inter Miami.
Știrile pe această temă s-au concentrat pe cifre, pe bani. Când pleci de la Paris și ocolești Barcelona ca să mergi într-un fotbal încă nedeclarat oficial născut, dar care a tot făcut pași în direcția asta de la Mondialul din ’94 încoace, înseamnă ceva…
Nu am intenția să vă amețesc cu cifre, dar le pomenesc pentru că sunt relevante pentru ideea următoare.
Un Messi de toţi banii. Dar clubul nu cheltuieşte nimic
În doi ani și jumătate la Miami, Messi va câștiga din salariu, prima de instalare și alte bonusuri, prevăzute în contract, undeva la 150 de milioane de dolari. Adică, în fiecare săptămână, lui Messi îi vor intra pe card peste 1 milion de dolari. Banii de la noua echipă, fără alte contracte de imagine.
Doar că Inter Miami nu cheltuiește de fapt niciun dolar odată cu venirea lui Messi. Ci câştigă. Sumele amețitoare vin dintr-o iluzie, o poveste pe care fotbalul se pricepe de minune să o spună. Dar și dintr-o preocupare continuă de a genera venituri. În cazul de față, efortul clubului Inter Miami a fost suplimentat și de companiile Apple și Adidas, principalii sponsori ai soccerului din State.
Previziunile patronului de la Inter Miami, Jorje Mas, spun că venirea lui Messi va dubla veniturile anuale ale clubului, de la 56 milioane de dolari în 2022 la 110 milioane în 2023. Iar valoarea totală a clubului va crește cu 150% într-un an, de la 600 de milioane de dolari azi la 1,5 miliarde de dolari în 2024. (ESPN)
Răsar, așadar, câteva sute de milioane de dolari din impactul imaginii pe care Leo Messi o are într-o piață nouă, în dezvoltare.
Cifrele au explodat și pe social media. Contul de Instagram a crescut de la 1 milion de urmăritori la 15 milioane acum, mai mult decât are orice club de fotbal american (NFL). Aceeași poveste și pe TikTok. Rețelele sunt generatoare de bani pentru orice business. De acum încolo, totul e grandios.
Transferaţi fotbalul! Ce am putea învăţa de la el
Ce ar putea învăța și alte industrii de la fotbal este tocmai acest spirit prezent, practic, preocuparea continuă pentru evoluție. Nu banii sunt importanți în exemplul de față, ci felul în care un personaj este pus în valoare pentru un bine comun. Toata lumea are de câștigat.
Imaginați-vă cum ar fi ca modelul de business șlefuit decenii la rând de industria fotbalului să fie transferat și în alte lumi.
Cum ar fi ca instituțiile de presă, de exemplu, să se comporte ca niște cluburi de fotbal?! Să facă transferuri sau să păstreze procente din viitoarele mutări?
Cum ar fi ca un reporter bun dintr-o redacţie de ştiri să primească prime de instalare odată cu transferul în alte redacţii?
Cum ar fi ca televiziunile să se bată pe jurnalişti și să plătească sume de bani în urma transferurilor? Ca salariile să fie garantate de o federaţie a jurnaliştilor (cum se întâmplă în campionatele serioase)? Sau ca toate contractele sa fie negociate de impresari și avocați?
Transpuneți exemplul și în lumea teatrelor şi a actorilor sau în cea a editurilor și scriitorilor.
Meseriile enumerate au drept punct comun ideea de a vinde o poveste. Dacă îi scoți sufletul și îl reduci la ceea ce doar ochiul percepe, fotbalul nu este nimic altceva decât un grup de oameni care aleargă bezmetici pe un teren ca să lovească o minge. Cu nimic mai presus decât cea mai proastă carte care s-a scris vreodată.
Dar definiţia aceasta e la fel de superficială ca cea prin care spui că o carte este doar o înşiruire de cuvinte. Spiritul şi povestea contează mult.
Fotbalul este învăluit în mult marketing, iar asta nu e deloc un lucru rău. Orice teatru din București, Craiova sau Iași și-ar dori să îi aibă sponsori pe Apple și pe Adidas și să depindă cât mai puțin de banii veniți de la stat.
Or, fotbalul civilizat, serios, nu depinde deloc de banii publici.
Dar și fotbalul mai puțin serios, așa cum este al nostru, e de apreciat pentru că reușește cum, necum să se vândă foarte bine. În prezent, pentru fiecare meci din Liga I, televiziunile private ‒ care dețin drepturile de difuzare (private, deci care cheltuiesc pentru a obține și un profit) ‒ plătesc aproximativ 100 000 de euro.
Privit din perspectiva asta, fotbalul poate fi un model pentru multe industrii.
Cu preocupare continuă, și cu importanţa pe care le-o dă actorilor principali, fotbalul reuşeşte să se menţină tânăr, profitabil şi neliniştit.
Imagine reprezentativă: Safari
