Cartea scrisă de Victoria Amelina, Femei în război. Jurnal întrerupt de pe frontul ucrainean (traducere din limba engleză de Andreea Niță și cuvânt-înainte de Margaret Atwood, Polirom, 2025), se citește dintr-o suflare, datorită stilului direct fascinant, dar despre ea cu greu se poate scrie. Emoțiile unei asemenea lecturi îndeamnă mai degrabă la tăcere decât la scris. Totuși, tot ce s-a întâmplat în Ucraina de la începutul războiului reprezintă o motivație suficientă pentru a duce mai departe mărturia scriitoarei ucise în mod barbar la Kramatorsk.
Victoria Amelina a fost o tânără scriitoare ucraineană cunoscută, autoare a două romane și a două cărți pentru copii, organizatoare a festivalului literar din Niu-Iork, Donețk. La fel ca milioane de ucraineni, a refuzat, împotriva tuturor evidențelor, să creadă că va izbucni un război de o asemenea amploare cu Federația Rusă. La 24 februarie 2022, Victoria Amelina se afla într-o vacanță în Egipt, când descoperă peste noapte că va trebui să se întoarcă într-o țară cuprinsă brusc de război. După aventuri incredibile, ajunge să se întoarcă în Ucraina. Amelina relatează revenirea în țara pe care mii de persoane doreau s-o părăsească din cauza atrocităților războiului, iar pe fluxul celor care doreau să intre se aflau prea puține persoane. În aprilie 2022, Amelina se află la Kiev, pentru a vorbi cu trei scriitoare și pentru a descoperi ce s-a întâmplat. Aflând despre atrocitățile comise de armata rusă, ia o decizie curajoasă, cea mai curajoasă decizie a vieții: va documenta crimele de război din Ucraina, folosindu-se de abilitățile de scriitoare, considerând că va fi un avantaj a ști să asculți relatările oamenilor simpli.
Amelina găsește astfel o organizație, Truth Hounds, care se ocupă exact cu acest aspect: documentează atent toate crimele de război. De aici începe o poveste greu de crezut, înălțătoare și unică: Amelina începe un nou capitol în viața ei, profesia de investigator al crimelor de război, o profesie pe care o va practica din iunie 2022 până la sfârșitul ei tragic din iulie 2023. Cum a fost posibil ca o femeie tânără, firavă, de 37 de ani, fără experiență practică în domeniu, să ajungă să investigheze cele mai oribile crime? Doar intensitatea evenimentelor ar putea fi un răspuns. Evenimente care scot la iveală adevăratele caractere, dar și pe cei lipsiți de conștiință.
Victoria Amelina începe prin a investiga crimele comise la Bucea, printre care și moartea lui Liubov Panceko, scriitoare din rândul mișcării șaizeciste, decedată la vârsta de 84 de ani, în propriul apartament, din lipsă de hrană. În luna februarie 2026, Pavlo Loiko, regizor de film, avea să moară tot din cauza lipsei hranei, dar și a temperaturii scăzute în propriul apartament din Kiev, din cauza tacticii ruse de a distruge sistemul de încălzire din întreaga Ucraina. Ceea ce relatează Amelina nu s-a încheiat nici acum, din păcate. Tragedia Ucrainei continuă, să sperăm că vor fi și acum martori precum Amelian, care vor consemna toate aceste orori.
Cartea scrisă de Victoria Amelina schițează câteva portrete ale unor femei curajoase din Ucraina. Evhenia Zahrevska este avocat în Harkov, dar în februarie 2022 se înrolează în armata Ucrainei și are cîteva întâlniri sporadice cu Amelina, pentru a-i relata pe scurt ce se întâmplă pe front. Oleksandra Matviiciuk se dedică, la fel ca și Victoria Amelina, investigării crimelor de război ruse, vorbește peste tot în numele lipsei de respect pentru drepturile omului și primește în 2022 Premiul Nobel pentru Pace. Irina Novițka are un handicap sever, trăiește în regiunea Dnipro la începutul războiului și devine îngrijorată de soarta fostului său soț, Volodîmîr Vakulenko, care locuiește în satul Kapitolivka, raionul Izium, regiunea Harkov.
Existau din păcate suficiente motive pentru a se îngrijora, Vakulenko locuia într-o localitate care avea să fie controlată imediat după începerea războiului de către armata rusă. De aici începe istoria dramatică a poetului ucrainean față de care Amelina începe să aibă o empatie post-mortem. Vakulenko este arestat de forțele de ocupație și omorât. Înainte de a fi arestat, ascunde în grădina propriei case jurnalul pe care îl ținea de la începutul războiului.
Victoria Amelina ajunge în Kapitolivka, dezgroapă jurnalul lui Vakulenko și discută cu Iulia Kakulia-Daniliuk, bibliotecara satului Kapitolivka și care l-a cunoscut pe scriitor – un alt personaj central al acestei cărți.
Jurnalul lui Vakulenko va fi predat Muzeului Literaturii din Harkov, iar în acest fel Tetiana Pilipciuk, directoarea acestui muzeu, ajunge să fie un alt personaj în cartea scrisă de Victoria Amelina. Astfel, jurnalul lui Vakulenko este publicat la Harkov, la editura Vivat, în 2023. Pe data de 23 mai 2024, editura Vivat avea să fie ținta bombardamentelor ruse.
În noaptea de 6 spre 7 mai 2022, armata rusă a distrus muzeul dedicat lui Hryhorii Skovoroda din satul Skovorodynvla în regiunea Harkov, un conac din secolul 18. Amelina relatează această crimă de război, dar mai ales felul cum Tetiana Pilipciuk s-a dedicat recuperării a ceea ce se mai putea recupera din acest muzeu, pentru a salva memoria culturală a prezenței ucrainene în regiunea Harkov.
Împreună cu echipa Truth Hounds, Victoria Amelina investighează crimele de război în regiunea Harkov, în toamna anului 2022 merge în zonele eliberate de sub ocupația rusă: Izium, Balaklia, Sviatohirsk. Relatările scriitoarei ucrainene sunt greu de redat, intensitatea crimelor recent aduse la suprafață în acea perioadă fiind impresionantă. Reține mai ales atenția felul în care Amelina descrie ce s-a întâmplat la Izium, prin dialogul cu cei care aveau în grijă morga locală.
Tot alături de Truth Hounds, Amelina ajunge într-o altă regiune eliberată de trupele ucrainene în toamna anului 2022, Herson. Aici scriitoarea merge pe urmele amplelor devastări culturale, muzeul de artă, filarmonica, biblioteca orașului. Amelina relatează și moartea tragică din timpul ocupației ruse a dirijorului Iuri Kerpatenko din Herson.
O altă secvență a acestui jurnal esre întâlnirea dintre Victoria Amelina și Philippe Sands, autor al cărții Întoarcere la Lemberg. Despre originea termenilor genocid și crime împotriva umanității. Philipppe Sands a investigat la Liov originile sale din partea bunicului, dar a descoperit și că acest oraș ucrainean este cel unde au studiat doi juriști evrei de marcă, Hersch Lauterpacht și Raphael Lemkin, cei care au definit aceste concepte fundamentale pentru dreptul internațional. Amelina reia pe larg în carte dialogul pe care l-a avut cu Sands, fiind interesată de aducerea ăn fața justiției a crimininalilor de război, pentru a da o finalitate muncii sale de teren.
De ce a avut și va avea un impact major cartea scrisă de Victoria Amelina? Autoarea a presimțit că oricând se poate întâmpla ceva tragic, acesta fiind motivul pentru care a salvat pe un stick tot ce a scris, în limba engleză, iar după moartea ei, cei cu care colabora au știut unde să găsească manuscrisul. Jurnalul nu a fost finalizat, Amelina încă lucra la el, conștientizând că este posibil să rămână neterminat. Munca de a pune cap la cap aceste fragmente a fost considerabilă, dar la final a rezultat o carte bine închegată. Tocmai acest stil, fragmentar și relatând aspecte tragice, face ca această carte să poată fi o mărturie ce va trece testul timpului și despre care se va vorbi mult timp de acum înainte. Este întrucâtva similar cu Jurnalul fericirii al lui Nicolae Steinhardt – același stil fragmentar, aceeași intensitate tragică, închisoare, respectiv război.
Cartea lui Héctor Abad Faciolince, Acum și în ceasul morții (traducere din limba spaniolă de Anca Coman Doicin, Curtea Veche Publishing, 2026), este cealată față a celei scrise de Victoria Amelina. Victoria a fost martorul crimelor de război. Héctor a fost martorul Victoriei. Citind împreună cele două cărți, realizezi că există un fir nevăzut care unește trei destine. Volodîmîr Vakulenko moare martirizat, dar mesajul său este dus mai departe de Victoria Amelina, care la rândul ei moare în circumstanțe tragice, dar mesajul despre ea este dus mai departe de Héctor Abad Faciolince. Mai mult, Victoria Amelina îl conduce pe Héctor Abad Faciolince la Kapitolivka, pentru a-i arăta locul unde a fost îngropat jurnalul lui Vakulenko.
Héctor Abad Faciolince este un scriitor columbian, tradus în Ucraina și care a venit în această țară într-un context literar, după începutul războiului – prilej pentru a o cunoaște pe Victoria Amelina. Cei doi scriitori, parte a unui grup mai larg, pleacă în Donbas pentru a documenta ororile războiului. Victoria Amelina îi relatează lui Héctor Abad Faciolince despre cartea la care lucrează – cea la care ne-am referit mai înainte. Ultima seară înainte de întoarcerea la Kiev a fost petrecută la Kramatorsk, iar Victoria Amelina a ținut neapărat să ia cu toții masa la restaurantul ei preferat, pizzeria Ria Pizza. O rachetă rusă lovește din plin restaurantul. Héctor Abad Faciolince scapă cu viață, Victoria Amelina este grav rănită și avea să moară la 1 iulie 2023 într-un spital din Dnipro.
Parcurgând împreună cele două cărți, se poate avea imaginea adecvată a tragediei din Ucraina. Oameni obișnuiți și-au schimbat destinele pentru a-și apăra propria lor țară, țintă a unei agresiuni injuste. Fiecare a contribuit și contribuie cu ce se pricepe mai bine. Victoria Amelina a înțeles că singura variantă pentru a se dedica unei cauze care depășea ceea ce făcea în mod obișnuit era documentarea crimelor de război. Suntem încă în etapa în care mărturiile despre aceste crime se adună, dar nu este deocamdată clar dacă, la un moment dat, ele vor fi și judecate și vor fi condamnați cei care le-au făcut. Grație miilor de investigatori care, ca și Victoria Amelina, și-au riscat și își riscă viața, cunoaștem astăzi numele criminalilor. De aici înainte, intrăm într-un mare necunoscut. Însă un lucru este cert: nu poate exista pace durabilă și armonie socială fără memorie și fără asumarea clară a vinovățiilor.
