Născut la Barcelona în 1948, Enrique Vila-Matas debutează ca romancier în 1973 cu volumul "Mujer en el espejo contemplando el peisaje". Cu o frecvenţă aproape ritmică publică apoi romane și proză scurtă: "La asesina ilustrada" (1977), "Al sur de los párpados" (1980), "Nunca voy al cine" (1982), "Impostura" (1984). Considerat unul dintre ultimii mari postmoderniști, i se recunoaște, printre altele, meritul de a fi contribuit la impunerea conglomeratului de proză scurtă ca pe o nouă subspecie a romanului prin culegeri precum "Una casa para siempre" (1988), "Suicidios ejemplares" (1991) și "Hijos sin hijos" (1993).
Opera sa, tradusă în treizeci și șapte de limbi, a fost distinsă de-a lungul anilor cu nenumărate premii prestigioase, printre care Prix du Meilleur Livre Étranger, Premiul Național al Criticilor din Spania și Premiul Academiei Regale Spaniole, Premio Formentor de las Letras, Prix Médicis Étranger, Premiul Fil de Literatura, Premiul Herralde pentru roman, Premio Gregor von Rezzori. Este Cavaler al Legiunii de Onoare franceze și a fost decorat cu Ordre des Arts et des Lettres.
Alter ego al autorului însuși, protagonistul romanului, un scriitor care se confruntă cu un blocaj, începe să remarce, pe uși și în camerele învecinate din hotelurile unde este cazat, simboluri ce leagă Parisul de Cascáis,