Între marginea de sus a creației și cea de jos a existenței

În artă, lucrurile par a pendula mereu între extreme. Sunt celebre cazurile mai vechi sau mai noi de artiști foarte înstăriți (de la Michelangelo Buonarroti și Peter Paul Rubens la Pablo Picasso sau Salvador Dalí – cel supranumit Avida Dollars de către André Breton, printr-un joc ce presupunea amalgamarea literelor din numele său –, ajungând până la un creator și colecționar contemporan, precum Damien Hirst), după cum la fel de cunoscute sunt viețile creatorilor aflate la limita subzistenței (Vincent van Gogh, Amedeo Modigliani, Paul Gauguin și mulți alții) și, uneori, chiar sub ea. Sunt documentate istoriile de viață ale unor

Îmi amintesc, deci exist!

Silex, mărturisește George Cornilă[1], s-a născut, poate, din cele mai rele temeri ale sale, frica de orbire și frica de uitare. „Ibricul zăcea cu gura în jos pe marginea chiuvetei. Băusem deja cafeaua? Ceasul de pe peretele afumat, de un cenușiu nesănătos, stătuse, însă eram sigur că dimineața trecuse. Pentru ce venisem în bucătărie? Nu-mi era foame. Mâncasem?“ (p. 10). Într-adevăr, la fel de cumplit cum ar fi să nu mai vezi lumea

Latest

Inefabilul din fotografii

„Orice carte de literatură este un jurnal al duratei noastre inefabile“, nota Radu Petrescu în Ocheanul întors – traducând, parcă anticipativ, maniera de a citi

Tot mai mult manierism

Alina Purcaru a descoperit o formulă care i-a prins bine în penultimul volum, Tot mai multă splendoare (Cartier, 2022), câștigător al mai multor premii de

Ediția actuală

#13, vară 2026


O poți cumpăra aici

Cele mai citite articole ale săptămânii

×