Theodor Paleologu: „Omul cultivat poate deveni mai vanitos, mai rigid și mai inventiv în justificarea propriilor erori“

Cea mai recentă carte semnată de Theodor Paleologu, Ce ne facem cu atîția proști? (editura Trei, 2026), își aruncă asupra cititorilor titlul ca un avertisment: va fi o lectură care îți ridică întrebări incomode și te obligă să te autoevaluezi. Autorul analizează și pune în discuție diversele forme ale prostiei și, inevitabil, te împinge să privești mai atent în interiorul propriei minți. Inevitabil, te întrebi: eu când am fost ultima oară prost? De fapt, este o invitație la curiozitate intelectuală. „Cultura care ne face mai siguri de noi mă interesează puțin. Cultura care ne face mai exacți, mai atenți și

Latest

Poeme

Zbor De ce oare am uitat numele tuturor lucrurilor din lume?Nu te agita, omule, ești pe drumul cel bun:nu uita că pe lumea aceasta totu-i

VHS Park Blues

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la copilăria mea, mă gândesc și la acea după-amiază în care am văzut, pe o

Primiți cu capra?

Citeam deunăzi, pe un site educațional altminteri frecventabil, consemnarea discuției dintre un autor de literatură pentru copii și o absolventă a unei facultăți de psihologie

Insulamea

Ești labil psihic. Ia-ți iubita și dacă vrea și ea, pleacă. Plecați amândoi pe insulă. Acolo scapi. Dormi câteva ore, îți revii. Barca o să

Tot ce este: nostalgii

Cu Tot ce rămâne, romanul publicat anul acesta la editura Cartier, George Dumitru își dă adevărata clasă de prozator. Venit dinspre romanul social – în

Ediția actuală

#13, vară 2026


O poți cumpăra aici
Matca Literară
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

×